Încă patru candidaţi la prezidenţiale au solicitat înregistrarea grupurilor de iniţiativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Încă patru candidaţi la funcţia de preşedinte au solicitat Comisiei Electorale Centrale înregistrarea grupurilor de iniţiativă în vederea susţinerii lor, transmite IPN.

Potrivit CEC, este vorba despre candidata desemnată de Partidul Politic Dreapta, Ana Guţu şi candidaţii independenţi Ion Dron, Valeriu Ghileţchi şi Oleg Brega.

În conformitate cu prevederile legislaţiei electorale, în termen de 3 zile de la recepţionarea actelor depuse, Comisia va verifica corectitudinea acestora şi va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupurilor de iniţiativă.

Pentru înscrierea în cursa electorală, în sprijinul persoanei care candidează trebuie acumulate cel puţin 15 mii de semnături. Termenul limită este 29 septembrie. Semnăturile sunt colectate pe listele de subscripţie eliberate de CEC după înregistrarea grupului de iniţiativă.

Până acum CEC a înregistrat 9 grupuri de iniţiativă pentru susţinerea candidaţilor la prezidenţialele din 30 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi