Demnitar socialist din Republica Moldova, încătușat după ce ar fi bătut un pescar. Partidul îl apără
0Mihail Paciu, vicepreședinte al raionului Orhei, a fost încătușat după ce, alături de alte persoane, ar fi bătut un pescar și l-ar fi amenințat cu arma. Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova califică reținerea drept o tentativă de intimidare a opoziției.
Infracțiunea ar fi avut loc la data de 31 martie în satul Brăviceni, raionul Orhei. Atunci, victima, aflată la pescuit, ar fi fost adusă cu forța într-un garaj, unde ar fi fost agresată și amenințată cu arma. Potrivit surselor „Adevărul”, în data de 14 aprilie, domiciliul lui Mihail Paciu a fost percheziționat, fiind ridicate două arme de vânătoare, un telefon mobil și un automobil.
Reacția socialiștilor
Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au reacționat la reținerea vicepreședintelui raionului Orhei, calificând-o drept „un nou act de persecuție motivată politic și o tentativă de intimidare a opoziției” și susținând că aceasta are loc pe fondul scrutinului pentru funcția de primar al municipiului Orhei care va avea loc luna viitoare.
,,Astfel de acțiuni indică formarea unei practici periculoase, în care organele de drept sunt utilizate ca instrument de luptă politică, în special în pragul alegerilor anticipate pentru funcția de primar al municipiului Orhei, programate pentru 17 mai. Socialiștii subliniază că, într-un stat de drept, este inadmisibilă aplicarea justiției selective și exercitarea presiunilor asupra oponenților politici. În locul unui dialog deschis și al soluționării problemelor stringente ale cetățenilor, puterea recurge la metode de intimidare și represiune”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.
De asemenea, reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au cerut ,,organelor competente să asigure examinarea transparentă, obiectivă și legală a acestui caz, fără intervenții și presiuni politice. De asemenea, partidul insistă asupra încetării practicii de persecutare a reprezentanților opoziției. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova îndeamnă organizațiile internaționale și corpul diplomatic să urmărească atent evoluțiile din țară și să ofere o evaluare obiectivă a acțiunilor autorităților”.
Mihail Paciu a avut și anterior probleme cu legea. Acesta ar fi plătit în vara anului trecut persoane pentru a participa la un protest organizat la Chișinău de Blocul Patriotic din care făceau parte PSRM, PCRM și formațiunile Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. Mai exact, manifestanții, printre care și minori, ar fi primit câte 300 de lei, adică aproximativ 76 de lei românești, potrivit reprezentanților Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.