Criza energetică atrage după sine scumpiri în lanţ. Deputat PAS: Este o inflaţie importată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Inflaţia energetică atinge, în acest an, cel mai înalt nivel din istoria Republicii Moldova, iar după majorarea tarifului la gazele naturale, vom asista şi la o majorare considerabilă a tarifului la energia electrică. O spune expertul economic Veaceslav Ioniţă, notează IPN.

Totuşi, potrivit lui Ioniţă, tarifele la energia electrică vor fi menţinute artificial până în luna aprilie. În caz contrar, majoritatea cetăţenilor n-ar mai putea face faţă poverii facturilor. În acelaşi timp, reprezentanţii guvernării spun că inflaţia la care asistăm este una importată, iar Guvernul încearcă să ajute cetăţenii prin compensaţii şi majorări de pensii şi salarii.

Reprezentantul Platformei DA Alexandru Slusari spune că, deşi guvernarea nu are foarte multe pârghii pentru a ţine în frâu majorările de preţuri şi tarife, totuşi, în Republica Moldova există o instituţie regulatoare care ar trebui să sancţioneze abuzurile de pe piaţă şi majorările nejustificate.

„În economiile de piaţă, care este cel mai important organ, care luptă cu majorările nejustificate ale preţurilor? Consiliul Concurenţei! 6 luni au trecut de la alegeri, la noi există un Consiliu al Concurenţei funcţional care să lupte cu abuzurile şi acordurile de cartel? În fiecare săptămână cresc preţurile, ba la zahăr, ba la ulei, ultimul exemplu elocvent este creşterea preţului la metan. De ce imediat n-a intervenit Consiliul Concurenţei? Acolo a fost un act evident de abuz”, a spus Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău.

Reprezentanţii guvernării recunosc că nu reuşesc să găsească oameni profesionişti şi integri care să accepte să lucreze în instituţiile statului. Lipsa specialiştilor este şi problema Consiliului Concurenţei, instituţie care de luni bune este nefuncţională. În acelaşi timp, deputatul PAS, Radu Marian, spune că autorităţile fac tot posibilul ca cetăţenii să resimtă cât mai puţin şocul majorării preţurilor.

„Este extrem de greu să găseşti oameni buni şi potriviţi în ţara asta. Oamenii foarte buni nu vin la salarii publice. Ce ţine de preţuri, este o inflaţie importată. Situaţia post-pandemică a dus la inflaţie în toată lumea şi pentru că suntem ţară importatoare, ne-a afectat foarte mult. Ceea ce face Guvernul şi ceea ce trebuie să facă în continuare, este să contribuie la majorarea veniturilor populaţiei. Noi am început deja cu majorarea veniturilor celor mai vulnerabile pături, am majorat pensia minimă cu 60%, am alocat peste 3 miliarde de lei pentru compensaţii la gazele naturale, am majorat cu 40% salariul minim în sectorul public şi vom continua cu astfel de măsuri”, a spus deputatul PAS, Radu Marian.

Expertul economic, Veaceslav Ioniţă, spune că ANRE nu va accepta, decât parţial, solicitările Premier Energy de majorare a tarifului. Majorarea tarifului la curentul electric va fi amânată până în luna aprilie.

„Inflaţia energetică în acest an este fără precedent. Premier Energy avea dreptul să solicite majorarea de preţ încă în luna noiembrie. Dar ANRE a analizat următorul lucru: cetăţeanul va avea de achitat două facturi la gaz şi energie electrică, dacă mai majorezi acum tariful la energia electrică, în condiţiile unui tarif mare la gaz, ies oamenii în stradă. De asta, la energia electrică acumulăm lunar 100-150 milioane de lei datorii, dar ei vor amâna majorarea tarifului pentru luna aprilie, pentru că atunci va scădea factura la gaz”, a spus expertul economic, Veaceslav Ioniţă.

La 28 ianuarie, ANRE a decis ajustarea în creştere a tarifelor la gazele naturale de la 11,08 lei, cu TVA inclus, la 15,18 lei cu TVA inclus. Potrivit deciziei Guvernului, în condiţiile actualei majorări se va menţine vechiul mecanism de compensare pentru consumatorii casnici. Adică, statul va asigura compensarea parţială a tarifului pentru primii 150 metri cubi consumaţi în cazul gospodăriilor casnice. De asemenea, statul va compensa primii 500 metri cubi de gaze naturale pentru toţi agenţii economici.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare