Coaliţia pro-europeană de la Chişinău nu mai există din momentul ratificării Acordului de Asociere cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oazu Nantoi a participat la dezbaterea publică organizată de IPN FOTO Alexandru Tarlev

Coaliţia pro-europeană de la Chişinău şi-a încetat existenţa după ce, pe 27 iunie 2014, a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi, în special, după ratificarea acestuia în Parlament. Tot atunci, Legislativul a devenit nefuncţional, chiar dacă au rămas aceeaşi deputaţi care au fost aleşi de valul mobilizării totale în alegerile din 28 noiembrie 2010.

Opinia a fost lansată de expertul Oazu Nantoi, membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, care a participat, împreună cu reprezentanţii unui şir de platforme ale societăţii civile, la dezbaterea publică „Guvernarea pro-europeană: „chinurile facerii” şi calitatea societăţii în rol de „moaşă”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Oazu Nantoi a citat o definiţie, potrivit căreia democraţia este un instrument care nu ne permite să trăim mai bine decât merităm. În acest sens, Parlamentul reprezintă oglinda societăţii în care ne vedem şi întrebarea este în ce măsură societatea noastră, dar şi guvernarea este una pro-europeană? În opinia sa, ultima campania electorală s-a desfăşurat cu abateri grave fiind create partide clone cum ar fi Partidul Comunist Reformator, dar şi excluderea pe ultima sută de metri a partidului Patria. Totodată, factorul financiar a determinat concurenţa electorală, pentru că chiar şi la posturile de televiziune era evident partizanatul politic. Plus la toate, partidele pro-europene au pierdut circa 160 de mii de votanţi, comparativ cu alegerile parlamentare precedente.„Prin urmare, atât cum noi am votat, cât şi comportamentul partidelor care s-au declarat pro-europene, în opinia mea sunt sub acea linie roşie care ar putea fi numită calitatea societăţii care permite să vorbim despre o alegere conştientă a perspectivei europene a Republicii Moldova”; a notat Oazu Nantoi.

Expertul a menţionat că atât timp cât nu există un stat de drept democratic şi atât timp cât politicienii sunt pro-europeni doar la nivel declarativ, nu putem vorbi despre integrarea europeană a Republicii Moldova. În opinia sa, coaliţiile pro-europene au pierdut în mare parte susţinerea alegătorilor, iar comportamentul actorilor politici, în special al celor care s-au declarat pro-europeni, au provocat un dezgust. Oazu Nantoi a mai spus că societatea trebuie să fie în stare să genereze alte fenomene decât cele care există acum, care, pe de o parte, să susţină proiecte politice noi şi, pe de altă parte, să determine mişcări în interiorul partidelor existente.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”