CNS, convocat de Maia Sandu, a aprobat planul pentru reziliența democratică. Ce prevede documentul

0
Publicat:

Consiliul Național de Securitate (CNS), convocat marți de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a aprobat planul de consolidare a rezilienței democratice pentru anii 2026–2027, un act care stabilește direcțiile principale prin care statul va preveni ingerințele externe și va proteja procesele democratice.

Maia Sandu a convocat în data de 2 decembrie ședința CNS. FOTO: Presedinte.md

Conform responsabililor Administrației Prezidențiale de la Chișinău, planul a fost elaborat pe baza experienței ultimelor trei scrutine: referendumul pro-UE și alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, precum și scrutinul parlamentar din acest an, toate desfășurate în condiții de interferență străină fără precedent, precum ,,finanțări ilegale ale activităților politice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și tentative de destabilizare a ordinii publice”.

Iar pentru a preveni și a face față acestor riscuri, documentul prevede ,,măsuri de întărire a securității informaționale, de monitorizare financiară mai eficientă, de consolidare a capacităților de apărare cibernetică și de îmbunătățire a cooperării dintre instituțiile responsabile. O parte dintre acțiuni reprezintă informații cu caracter secret, pentru a nu compromite mecanismele de protecție ale statului. Adoptarea planului este justificată de vulnerabilitățile constatate în cadrul ultimelor procese electorale și de obligația statului de a garanta că exercițiile democratice din Republica Moldova se desfășoară în siguranță și fără influențe străine. Documentul oferă instituțiilor publice o direcție clară de acțiune pentru anii 2026–2027 și consolidează eforturile de protejare a securității naționale într-un context regional complicat”.

Altă decizie a CNS

Tot marți, membrii CNS au aprobat și propriul ,,regulament de organizare și funcționare, în conformitate cu noua Lege a securității naționale din 2025. Regulamentul definește proceduri clare pentru pregătirea ședințelor, introduce reuniuni tehnice prealabile și stabilește modul de adoptare a deciziilor, inclusiv al celor cu caracter obligatoriu. Totodată, acesta prevede prezentarea unui raport anual Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, consolidând astfel controlul democratic asupra activității Consiliului”.

Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, a subliniat că instituțiile statului trebuie să coopereze în continuare între ele, afirmând că: „Mizez, în continuare, pe cooperarea dintre toate instituțiile competente. Doar printr-un efort comun și bine coordonat vom reuși să întărim reziliența Republicii Moldova.”

Convocați de lidera de la Chișinău

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința Consiliului Național de Securitate în data 2 decembrie, iar printre temele discutate s-au numărat ,,riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața amenințărilor hibride și a campaniilor de dezinformare și manipulare îndreptate împotriva Republicii Moldova”, conform Administrației Prezidențiale de la Chișinău. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție