Apa minerală produsă de milionarii moldoveni Violeta şi Valeriu Moraru, cea mai premiată marcă la primul concurs de ape minerale din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Moraru administrează afacerea cu apa minerală

Primul concurs de ape minerale organizat în România a adus o serie de surprize privind apa pe care o bem în fiecare zi, anunţă agrointel.ro. Astfel Perla Harghitei este, de departe, marele câştigător, obţinând patru premii. Compania controlată de milionarii moldoveni Violeta şi Viorel Moraru nu se numără printre liderii pieţei de ape minerale din România.

Competiţia s-a desfăşurat vineri la Centrul Aroma din Corbeanca, judeţul Ilfov, România, iar reprezentanţii producătorilor de ape minerale româneşti au avut dreptul să asiste la tot procesul degustării şi evaluării. Premiile acordate poartă menţiunea “Apă apreciată de juriul Concursului Naţional de Ape Minerale 2013″ şi sunt primele recunoaşteri acordate apelor minerale în cadrul unui eveniment naţional dedicat, notează agrointel. ro.

Perla Harghitei este, de departe, marele câştigător al acestui concurs de ape minerale din România. Producătorul (pachetul de control al căruia aparţine milionarilor moldoveni Violeta şi Viorel Moraru) din comuna Sâncrăieni, judeţul Harghita, a primit trei diplome la trei categorii: apă plată, apă minerală îmbogăţită cu CO2 de la sursă şi apă minerală decarbogazificată total sau parţial. Totodată Tiva Harghita, apa minerală carbogazoasă produs tot de Perla Harghitei a primit premiul la categoria sa.

”Apele minerale naturale îmbuteliate de Perla Harghitei îşi au originea din izvoarele localităţii Sâncrăieni – în regiunea Ciucului Inferior, între masivul vulcanic Harghita (1800 m) şi Munţii Ciucului(1500 m). Zonă de un pitoresc aparte, Ciucul Inferior este deosebit de bogat în surse de apă minerală, numai în comuna Sâncrăieni existând peste 80 de astfel de izvoare şi fântâni”, se arată pe site-ul companiei care a ”ras” patru premii în concurs.

Violeta şi Valeriu Moraru sunt nişte oameni de afaceri din Republica Moldova, care şi-au mutat afacerile în România. În anul 2011, averea familiei Moraru a fost evaluată la circa 30 milioane de euro.

Juriul, prezidat de un specialist italian

Jurizarea apelor româneşti a fost făcută de către o comisie formată din 6 membri – 5 somelieri din România şi unul din Italia, care este şi preşedintele juriului: Davide Oltolini, Formator în Asociaţia Italiană a Somelierilor, specializat încă din 2002 în ape minerale. Din juriu fac parte câţiva somelieri români de marcă: Marian Timofti, preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România 2011 (OSR2011) şi Laurenţiu Achim, preşedintele Federaţiei Somelierilor din România (FSR).

Degustarea probelor a fost făcută, în orb, pe categorii, iar evaluarea s-a făcut cu ajutorul fişelor de degustare, în funcţie de următoarele criterii: aspectul vizual (culoare, limpiditate, perlaj), impresia olfactivă, impresia gustativă (aromă, postgust), impresie globală (echilibru, corpolenţă).

Lista câştigătorilor

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort