Andrian Candu: Eu cred în ţara noastră care nu se mai teme să-şi apere interesul şi cetăţenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, crede în Republica Moldova, ţară care nu se mai teme să-şi apere interesul şi cetăţenii, iar pe cei care încearcă să o umilească – să-i taxeze.

„Eu cred în oameni, pentru că în cei 27 de ani Republica Moldova a învăţat multe, iar cel mai important ce a învăţat este că nu există nicio ţară fără oameni, care sunt temelia statului  şi numai oamenii decid cum vor să trăiască”, a declarat şeful legislativului în cadrul ceremoniei festive organizate cu ocazia sărbătoririi „Ziua Independenţei Republicii Moldova” la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, transmite IPN.

„În această dimineaţă am simţit o dată în plus că toate dilemele legate de viitorul Moldovei sunt false. Florile lăsate astăzi de oamenii care cred în ţara lor şi în viitor la „Maica îndurerată”, la „Ştefan cel Mare şi Sfânt” sau de cei care participă astăzi la evenimentele organizate în toată ţara sunt mai relevante decât toate sondajele şi declaraţiile politice. Ei au venit să spună din inimă: La mulţi ani, Moldova! Bucuria de a trăi într-o ţară independentă nu se măsoară în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi nici măcar în această sală. Este bucuria noastră, a tuturor locuitorilor Republicii Moldova, trăită în linişte şi pace, aşa cum ne place să trăim. Este sărbătoarea de care merităm să ne bucurăm din plin oriunde am fi”, a menţionat Andrian Candu.

Potrivit lui, sutele de experimente din toţi anii de independenţă i-au făcut pe cetăţeni să fie dezgustaţi de promisiuni şi obosiţi de aşteptări, să devină sceptici şi critici, să le fie frică de reforme şi stabilitate. Schimbarea ţine de fiecare dintre noi, iar totul se face prin muncă, dedicaţie şi toleranţă.

Astăzi, Republica Moldova marchează 27 de ani de la proclamarea independenţei ţării.

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”