Zeci de mii de oameni au participat la funeraliile miliardarului Moon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul liderului religios Sun Myung Moon, care a murit la începutul acestei luni, la vârsta de 92 de ani, a fost adus, sâmbătă, cu mare fast într-o vastă sală de ceremonii din Seul (Coreea de Sud.

Secta Moon, care susține că are milioane de membri în întreaga lume, a devenit faimoasă mai ales prin cununiile în masă pe care le organizează. Dar este de aemenea acuzată de spălare a creierelor adepților săi pe care presa occidentală îi numește "Moonies" (lunatici).

Circa 30.000 de oameni au participat astăzi la ceremonia de la Seul, organizată la sediul Bisericii Moon.

După decesul reverendulul Moon Sun Myung (92 de ani), fondatorul Bisericii Unificării, s-a declanşat lupta pe moştenirea organizaţiei religioase, între fiii acestuia.

Secta Moon, cum mai este cunoscută Biserica Unificării, fondată în 1954, a devenit un adevărat imperiu economic prosper.Afacerile acesteia merg de la sectorul construcţiilor, la cel educaţional şi presă trecând prin industriile alimentară şi tehnologică.

Imperiul Moon se întinde în mai multe ţări şi include, spital-Sun Myung Moon, ziarul „Washington Times" şi agenţia de presă UPI, hoteluri, printre care New Yorker Hotel din Manhattan, dar şi un hotel de lux în Coreea de Nord, un lanţ de distribuţie a fructelor de mare pentru restaurantele japoneze din SUA, echipe de fotbal profesionist, şcoli, o staţiune de schi, şi o trupă balet în Coreea de Sud.

Organizația mai deţine în Coreea de Nord un mare centru de conferinţe şi o uzină de construcţie de automobile.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete