Video Uniunea Europeană cere noului guvern de la Peru să respecte drepturile omului VIDEO

0
Publicat:

Uniunea Europeană a cerut noului guvern peruan să respecte drepturile omului în privința manifestaţiilor în care se confruntă partizanii preşedintelui demis şi forţele de ordine, care au dus la moartea a cel puţin 21 de persoane, notează AFP.

Protestele din Peru s-au soldat cu 21 de persoane decedate

„UE condamnă orice recurs la violenţă şi utilizarea excesivă a forţei", potrivit unui comunicat al delegaţiei europene în Peru, postat pe Twitter. Uniunea Europeană se declară „foarte îngrijorată de informaţiile potrivit cărora aproximativ 20 de civili au fost ucişi până în prezent, unii dintre ei cu arme de foc".

Mai multe conflicte au avut loc în timpul manifestaţiilor din întreaga ţară între forţele de ordine şi protestatari. Au fost folosite arme de foc şi gaze lacrimogene de poliţie.

Manifestanţii cer eliberarea preşedintelui demis Pedro Castillo, demisia succesoarei acestuia, Dina Boluarte, care a anunţat deja că nu va pleca, dizolvarea parlamentului şi alegeri generale imediate.

Protestele au izbucnit după ce fostul președinte a încercat sî dizolve parlamentul

Această mişcare de protest a izbucnit după ce Pedro Castillo a încercat să dizolve parlamentul pe 7 decembrie şi să guverneze prin decrete.

Diplomaţia europeană a mai îndemnat-o pe Dina Boluarte să „garanteze stabilitatea politică şi să abordeze criza cu respectarea ordinii constituţionale, a statului de drept şi a drepturilor omului".

„Toţi actorii politici şi societatea civilă" trebuie să favorizeze dialogul pentru a pune capăt violenţei, a subliniat UE.

Parlamentul de la Lima urmează să voteze din nou marţi asupra proiectului de avansare a alegerilor din 2026 în 2023, care nu a obţinut voturile necesare săptămâna trecută, măsură susţinută, însă, de 83% dintre cetăţeni şi de natură să atenueze criza.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €