Un capitol încheiat: Obama a sunat-o pe Merkel să-i mulţumească pentru opt ani „de prietenie şi de parteneriat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american în exerciţiu Barack Obama a sunat-o joi pe Angela Merkel să-i mulţumească pentru cei opt ani „de prietenie şi de parteneriat“, cu o zi înainte de ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, care a avut comentarii extrem de critice la adresa cancelarului german.

„Preşedintele (american) a subliniat că era natural ca ultimul său telefon dat unui lider străin să îi fie rezervat cancelarului Angela Merkel“, a precizat Casa Albă.

Conform Casei Albe, Obama i-a mulţumit Angelei Merkel pentru „leadership-ul său puternic, curajos şi stabil“, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cu ocazia acestei convorbiri telefonice, Obama şi Merkel au subliniat că „o cooperare strânsă între Washington şi Berlin, precum şi între Statele Unite şi Europa este crucială pentru a asigura vigoarea legăturilor transatlantice“.

Într-un interviu recent pentru cotidienele german Bild şi britanic The Times, Donald Trump a calificat drept „catastrofală“ politica de primire a imigranţilor adoptată de cancelarul german şi a spus că Marea Britanie a fost îndreptăţită să părăsească Uniunea Europeană care, în opinia sa, este dominată de Germania.

Secretarul de Stat american în exerciţiu, John Kerry, a denunţat imediat afirmaţiile lui Trump, considerându-le „deplasate“ şi spunând că nu este corect ca cineva „să se amestece în afacerile altor state într-un mod aşa de direct“.

În timpul vizitei sale la Berlin din noiembrie, Barack Obama i-a adus un omagiu Angelei Merkel, spunând că a fost „un partener extraordinar“. „Dacă aş fi fost aici, dacă aş fi fost german şi dacă aş fi votat, aş fi susţinut-o“, a adăugat el.

Cancelarul german a anunţat ulterior că va candida pentru un al patrulea mandat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele