SUA: circa 40% dintre alegători vor vota înainte de data scrutinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambii candidaţi le-au cerut susţinătorilor să voteze mai devreme, astfel ca echipele de campanie să strângă cât mai multe voturi înaintea zilei alegerilor, prevăzute pentru data de 6 noiembrie.

Sondajele efectuate în rândul celor care au votat deja îl indică drept favorit Obama în multe state. De altfel, echipa de campanie a preşedintelui Obama - care a beneficiat de pe urma votului dat mai devreme şi în 2008 - s-a implicat intens în acest an să convingă electoratul să voteze cât mai devreme.

Obama conduce în faţa lui Mitt Romney cu 54% dintre voturile celor care au votat deja, faţă de doar 39% din voturi exprimate în favoarea candidatului republican, potrivit datelor furnizate de Reuters/Ipsos în ultimele săptămâni.

Eşantionul de persoane care au votat cuprinde 960 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3,5 procente.

Potrivit datelor Reuters/Ipsos, aproximativ 18% din alegători au votat deja, fiind exprimate deja un sfert din voturile electorilor aparţinând minorităţilor şi o cincime din voturile electoratului alb.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare