Stare de urgență în Honduras, inima „triunghiului morții“

0
Publicat:

Honduras se află în inima „triunghiului morții”, o zonă din America Centrală afectată de violență, sărăcie și corupție. de la începutul anului, au fost reținute aproximativ 58.000 de persoane.

Ciocniri violente în Honduras Arhivă Adevărul

Pentru a se apăra de bandele criminale care domnesc prin teroare, Hondurasul a trimis duminică peste 600 de polițiști la frontierele cu El Salvador, Guatemala și Nicaragua. Operațiunea a fost efectuată în cadrul stării de urgență declarate joi în fața creșterii activității bandelor criminale, a declarat pentru AFP Poliția militară (PMOP).

„În conformitate cu ordinul emis de președintele Republicii și în cadrul Planului Global de Securitate, peste 600 de polițiști militari au plecat astăzi pentru a întări operațiunile de securitate în punctele de frontieră”, a declarat purtătorul de cuvânt al PMOP, Mario Rivera. Această unitate, compusă din elemente din armată, a fost creată de guvernul precedent. Aceste întăriri au ca scop „să împiedice intrarea” în țară a „membrilor unor structuri criminale” din țările vecine, în special din El Salvador, a explicat purtătorul de cuvânt, citat de Le Figaro. 

„Războiul” împotriva bandelor, condus de președintele salvadorian Nayib Bukele, a dus la reținerea a aproximativ 58.000 de persoane de la începutul anului. Întăririle din Honduras au fost trimise în departamentele Choluteca, Valle (sud), La Paz, Intibuca, Ocotepeque (vest), Santa Barbara, Cortés (nord-vest), El Paraiso și Gracias a Dios (est), potrivit lui Mario Rivera, care a dat asigurări că acestea „vor rămâne pe loc pe termen nelimitat”.

Președintele hondurian Xiomara Castro a declarat joi stare de urgență pentru a consolida strategia guvernului de „recuperare imediată a teritoriilor fără lege”.

Directorul poliției, Gustavo Sanchez, a declarat că cel puțin 20.000 de agenți vor fi mobilizați în cadrul acestei măsuri, care a venit la câteva zile după ce sute de șoferi de autobuz au manifestat în capitală împotriva șantajului practicat de bande. Aproximativ 400 de lucrători din transporturi au fost uciși de la începutul anului în acest context, potrivit liderilor sindicali.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete