Reuters: Kim Jong-un şi Kim Jong-il au cerut vize în Occident cu paşapoarte braziliene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP / KCNA VIA KNS

Liderul nord-coreean Kim Jong-un şi defunctul său tată Kim Jong-il şi-au procurat în mod fraudulos paşapoarte braziliene cu scopul de a obţine vize de călătorie în ţări iccidentale, în anii '90, dezvăluie cinci ofciali vest-europeni de rang înalt în domeniul securităţii, scrie Reuters.

Este cunoscut faptul că familia care conduce Coreea de Nord a folosit documente de călătorie obţinute sub false pretexte, însă se cunosc puţine exemple concrete.

Fotocopii ale paşapoartelor văzute de Reuters nu au mai mai fost publicate vreodată anterior, precizează agenţia.

„Ei au folosit aceste paşapoarte braziliene, în care apar în mod clar fotografii ale lui Kim Jong-un and Kim Jong-il, în încercarea de obţine vize de la ambasade străine”, a declarat pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, un oficial occidental de rang înalt în domeniul securităţii.

„Acest lucru arată dorinţa de a călători şi subliniază încercări ale familiei la putere de a construi o posibilă cale de evacuare”, a adăugat această sursă.

Ambasada Coreei de Nord în Brazilia a refuzat să comenteze.

Ministerul brazilian de Externe a anunţat că investighează cu privire la aceste informaţii.

O sursă braziliană a declarat, sub protecţia anonimatului, că cele două paşapoarte au fost documente legitime atunci când au fost trimise - în alb - pentru a fi eliberate de consulate.

Alţi patru oficiali vest-eurpeni de rang înalt în domeniul securităţii au confirmat că cele două paşapoarte braziliene cu fotografiile celor doi Kim - emise pe numele Josef Pwag şi Ijong Tchoi - au fost folosite la solicitarea unor vize în cel puţin două ţări occidentale.

Însă este neclar dacă au fost eliberate vize.

Paşapoartele ar fi putut, de asemenea, să fie folosite în călătorii în Brazilia, Japonia şi Hong Kong, au declarat sursele în domeniul securităţii citate.

Ziarul japonez Yomiuri Shimbun dezvăluia în 2011 că Jong-un a vizitat Tokyo pe când era copil, folosind un paşaport brazilian, în 1991 - înainte de data emiterii celor două paşapoarte braziliene în cauză.

„JOSEF PWAG”

Cele două paşapoarte, valabile zece ani, poartă o ştampilă cu inscripţia ”Ambasada Braziliei în Praga” şi data emiterii 26 februarie 1996.

Potrivit surselor în domeniul securităţii citate, tehnologie de recunoaştere facială au confirmat că în fotografii apar Kim Jong-un şi tatăl său.

Paşaportul în care apare fotografia lui Kim Jong-un a fost emis pe numele Josef Pwag, a cărui dată de naştere în paşaport este 1 februarie 1983.

Extrem de puţine lucruri sunt cunoscute despre Jong-un, iar data naşterii sale este disputată. El ar fi avut 12 până la 14 ani la data emiterii paşaportului brazilian.

Jong-un a fost educat la o şcoaă internaţională din Berna, în Eleveţia, unde pretindea că este fiul unui şofer de ambasadă.

Paşaportul lui Jong-il a fost emis pe numele Ijong Tchoi, născut pe 4 aprilie 1940. Jing-il a murit în 2011. El s-a născut, de fapt, în 1941.

Locul de naştere al deţinătorilor ambelor paşapoarte este Sao Paulo, în Braziia.

Prima sursă în domeniul securităţii citată a refuzat să spună cum s-au obţinut copiile paşapoartelor, evocând reguli ale secretului.

Reuters precizează că a văzut, deocamdată, doar fotocopii ale paşapoartelor şi că nu este în măsură să stabilească dacă este vorba despre falsuri.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța