Pulsul regiunii: Beneficiile şi limitele resetării cu Moscova

Cu atenţia tuturor îndreptată spre “primăvara arabă”, Noua Europă pare să fie preocupată de dileme mai degrabă parohiale. Resetarea cu Moscova, cheltuielile de apărare tot mai austere, adâncirea cooperării în materie de apărare sunt doar câteva dintre priorităţile cele mai fierbinţi aflate pe agenda statelor din regiune. FP România a discutat despre acestea cu slovacul Tomas Valasek, unul dintre cei mai influenţi experţi

Interviu realizat de FP România în cadrul Forumului regional de Securitate de la Bratislava-Globsec 2011 (2-4 martie).

FP România: Auzim tot mai des teza că războiul din Georgia şi comportamentul Rusiei nu a fost o schimbare de paradigmă, ci mai degrabă sfârşitul mentalităţii imperiale a Moscovei. Cât de schimbată este Rusia astăzi, pe fondul politicii de resetare?

Tomas Valasek: Resetarea a dat rezultate la nivel macro. Din punct de vedere strategic, relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite sunt foarte bune. O parte dintre succesele resetării, şi care s-au acumulat în ultimele 6 luni, erau de negândit cu doi ani în urmă. Dar într-un fel, aceasta a fost partea cel mai uşor de reglat. În esenţă, resetarea tratează chestiuni care fac Rusia să se simtă din nou importantă, ca o mare putere. Ea pare dornică sa ofere compromisuri în dosarele sensibile (Afganistan, Iran, controlul armelor) pentru a primi recunoaşterea statutului de mare putere. Dificultăţile apar atunci când coborâm la nivel tactic regional. Aici „jocul de sumă nulă” este încă paradigma dominantă, mai ales când vorbim de viitorul unor state precum Belarus, Ucraina sau de Asia Centrală şi unde atitudinea Moscovei nu s-a îmbunătăţit nici măcar după resetare.

Sunt experţi, precum Roxana Antonenko, care susţin că viziunea despre lume a Rusiei se schimbă chiar şi faţă de „străinătatea apropiată”. Exemplul preferat de acest curent de opinie este Kârgâzstanul, unde Rusia a evitat să intervină, optând pentru un concert diplomatic ruso-american. Dar sunt alţii, precum Bobo Lo, care ne avertizează că atitudinea Rusiei în Asia Centrală nu este o consecinţă a resetării, ci a fost generată de teama că influenţa sa în acea regiune să nu fie înlocuită de cea a Chinei. Când ne uităm, însă, la comportamentul Moscovei faţă de Belarus, Ucraina, Moldova, de fapt nu vedem o ţară care vrea sa coopereze cu Occidentul, ci mai degrabă o putere determinată să-şi menţină propria sferă de influenţă în afara Europei.

Şi totuşi, ceva s-a schimbat în regiune. Cum a dispărut teama atât de sugestiv surprinsă de scrisoarea foştilor lideri central şi est-europeni adresată lui Obama, în 2009?

Venirea lui Obama a schimbat complet natura relaţiilor dintre Obama şi Europa de Est. De ce? În primul rând, Europa ca atare a încetat să mai fie o prioritate pentru Statele Unite. Agenda democratizării Estului este tot mai puţin importantă, fiind preferată resetarea cu Rusia şi obţinerea cooperării Moscovei în Afganistan şi Iran. Pe acest fundal, nu doar că legăturile tradiţionale dintre Europa Centrală şi Statele Unite s-au răcit, dar statele din Noua Europă erau percepute ca obstacole în calea resetării. Treptat, lucrurile s-au îmbunătaţit ca urmare a paşilor făcuţi de administraţia Obama, în 2010: împingând NATO să reînceapă dezvoltarea de planuri prudente de apărare a statelor baltice, dar au contat enorm şi cele 5 exerciţii militare comune făcute de americani în zonă, doar în 2010. Toate acestea au trimis un mesaj central europenilor că nu vor fi „vânduţi” în numele cooperării cu Rusia.

Când vorbeşti azi cu lideri central-europeni despre Rusia, constaţi că deşi încă există multă nervozitate, totuşi sunt mult mai liniştiţi cu reasigurările primite din partea SUA. Resetarea nu înseamnă că flancul estic rămâne fără apărare. Dimpotrivă, Washingtonul a arătat, vizibil, că poate să le facă pe amândouă. Dar să nu ne amăgim. Asta nu înseamnă că relaţia dintre Europa Centrală şi Statele Unite a revenit la status-quo ante. Central-europenii rămân încă nesiguri faţă de intenţiile administraţiei Obama. Ei nu regăsesc pe agenda actuală a Casei Albe priorităţile şi atitudinile care existau pe timpul lui George W. Bush. Relaţia este mult mai calmă faţă de acum doi ani, dar în acelaşi timp mult mai distantă. 

Cuvântul de ordine în Europa pare să fi devenit cel de austeritate bugetară. Mai ales în zona apărării. Toate statele anunţă reduceri masive. Afectează aceste tăieri credibilitatea articolului 5?

Foarte simplu spus, ele nu ajută. Pe de o parte, Americanii îşi reduc cheltuielile, dar consecinţa imediată este aceea că o parte dintre aliaţi devin mult mai nervoşi. Pentru mulţi dintre aliaţi întrebarea reală devine: sigur că apreciem exerciţiile militare comune şi planurile de apărare, dar dacă nu o să aveţi trupe predislocate în Germania, oare cum veţi conferi acestor planuri o dimensiune reală? Această teamă o să rămână undeva în background, dar nu va deveni foarte vizibilă, atâta vreme cât relaţiile cu Rusia vor fi pozitive. Atâta timp cât relaţia dintre central-europeni şi Rusia rămâne benignă, mă aştept ca ei să-şi facă cunoscute Washingtonului preocupările faţă de reducerea trupelor americane din Europa, dar să nu facă din asta un scandal public.

Totul depinde de comportamentul Rusiei. Pe de altă parte, central- europenii sunt ei înşişi angajaţi în tăieri masive ale cheltuielilor de apărare. Această tendinţă reduce profund probabilitatea ca America să le ofere reasigurări în domeniul securităţii. De ce? Pentru că, în acel moment, Washingtonul va întreba: staţi un pic, dacă voi nu luaţi în serios propria apărare, de ce să o luăm noi? Acum pe bune, nu putem să fim mai catolici decât papa. Dacă aţi fi cu adevărat preocupaţi de credibilitatea articolului 5 şi de securitatea voastră, atunci aţi investi în apărare. Legitimitatea central- europenilor de a cere garanţii de securitate suplimentare va fi fără îndoială afectată de reducerile bugetare. Pe termen lung, pericolul este ca Alianţa să-şi piardă capacitatea de a manageria simultan mai multe crize. Va reuşi NATO să menţină credibilitatea garanţiei de apărare colectivă? Asta-i întrebarea.

Tomas Valasek este expert în probleme euroatlantice la think-tankul londonez Centre for European Reform.