Preşedintele  Taiwanului se va întâlni sâmbătă cu omologul său chinez, o premieră de la încheierea războiului civil chinez în 1949

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Taiwanului, Ma Ying-jeou, şi omologul său chinez, Xi Jinping, se vor întâlni sâmbătă, la Singapore, o premieră în istoria relaţiilor dintre cele două state care au optat pentru regimuri politice total opuse odată cu încheierea războiului civil din 1949, a anunţat marţi seară Taipeiul, confirmat miercuri dimineaţă de Beijing.

„Obiectivul vizitei preşedintelui Ma este de a asigura pacea de o parte şi de cealaltă a strâmtorii (Formosa) şi de a menţine statu quo-ul în strâmtoare“, a subliniat marţi seară într-un comunicat purtătorul de cuvânt al liderului taiwanez, Charles Chen, precizând că nu va fi semnat niciun acord şi nu va fi făcută nicio declaraţie comună cu ocazia întâlnirii.

Cei doi lideri vor face doar „schimburi de păreri asupra chestiunilor bilaterale“, a adăugat el, menţionând că preşedintele taiwanez va susţine joi o conferinţă de presă.

Beijingul confirmă

Agenţia China Nouă a confirmat miercuri dimineaţă că preşedintele Xi Jinping se va întâlni cu omologul său taiwanez Ma Ying-jeou la Singapore în weekend.

Agenţia oficială chineză a anunţat că cele două părţi vor face „schimburi de păreri cu privire la modul de a promova dezvoltarea relaţiilor paşnice pe ambele maluri ale strâmtorii“ Formosa ce separă China şi Taiwanul, relatează AFP.

Opoziţia din Taiwan: Întâlnirea Ma-Xi nu respectă principiul transparenţei democratice

Principalul partid politic de opoziţie din Taiwan i-a cerut preşedintelui Ma Ying-jeou să calmeze temerile legate de întâlnirea sa cu preşedintele chinez Xi Jinping şi să asigure populaţia insulei că nu va afecta statutul său, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit lui Joseph Wu, şeful partidului, lipsa unei notificări a liderilor parlamentari cheie din Taiwan despre întâlnirea planificată în Singapore înseamnă că aceasta nu satisface principiul transparenţei democratice.

„Acest tip de situaţie trebuie explicat pe deplin oamenilor pentru a calma anxietatea populaţiei din Taiwan că preşedintele Ma nu va promite Chinei nimic ce ar afecta statutul curent al Taiwanului şi interesele sale pe termen lung“, a declarat Joseph Wu, secretar general al Partidului Democrat Progresist (DPP), contactat telefonic de Reuters.

Pe de altă parte, opoziţia din Taiwan a făcut apel la o manifestaţie pentru miercuri în faţa Parlamentului de la Taipei.

Întâlnirea din Singapore va fi prima dintre un lider taiwanez şi unul chinez de la încheierea războiului civil chinez în 1949.

Naţionaliştii lui Chiang Kai-shek au fugit în Taiwan după înfrângerea lor de către comuniştii lui Mao Tze-dun la sfârşitul războiului civil din China, în 1949. De atunci, Taiwanul se autoconduce, dar Beijingul încă îl consideră o parte a Chinei, notează Reuters.

Pe plan diplomatic, relaţiile dintre China şi Taiwan rămân marcate de neîncredere în pofida dialogului iniţiat în 2011, sub impulsul preşedintelui Ma, ales în 2008 şi reales în 2012.

Ca o ilustrare a acestor relaţii dificile, Beijingul a respins recent candidatura Taiwanului la noua Bancă Asiatică de Investiţii, sugerând că acest stat, al cărui nume oficial este Republica China, ar putea fi un candidat altă dată, „cu o denumire adecvată“.

SUA salută întâlnirea Ma-Xi

Washingtonul a salutat anunţul făcut de Taipei, dar preferă să-şi păstreze prudenţa.  „Suntem în mod natural înclinaţi să salutăm paşii făcuţi atât de o parte cât şi de cealaltă a strâmtorii în vederea încercării reducerii tensiunilor şi ameliorării relaţiilor“, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

„Dar trebuie să vedem la ce anume va duce întâlnirea“, a menţionat el.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model