Preşedintele rus Vladimir Putin, în „New York Times“: Rebelii au folosit arma chimică pentru a provoca o intervenţie în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus consideră că rebelii sirieni au dus la capăt atacul chimic de lângă Damasc FOTO Reuters

Preşedintele rus Vladimir Putin apreciază în The New York Times (NYT) că rebelii, ci nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au utilizat arme chimice pe 21 august lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite, relatează AFP.

"Există toate motivele să credem că (gazul toxic) a fost folosit nu de către armata siriană, ci de către forţele opoziţiei, pentru a provoca o intervenţie a puternicilor lor susţinători străini, care s-ar plasa de aceeaşi parte cu fundamentaliştii", scrie preşedintele rus într-un articol publicat de cotidianul american, difuzat miercuri seara.

Preşedintele rus avertizează împotriva utilizării forţei care, în afara legitimităţii apărării sau unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, "este inacceptabilă (...) şi va constitui un act de agresiune", după ce Washingtonul a amânat un ptoiect de a efectua acţiuni militare împotriva Damascului pentru a examina o iniţiativă rusă de plasare sub controlinternaţional iar ulterior o distrugere a arsenalului chimic sirian.

Acţiuni împotriva Siriei ar putea să declanşeze un "nou val de terorism, (să submineze) eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene şi conflictul israeliano-palestinian şi să destabilizeze şi mai mult Orientul Mijlociu şi Africa de Nord", mai scrie conducătorul rus.

Putin îndeamnă Statele Unite să "profite de ocazia (oferită de) voinţa" Siriei de a destructura arsenalul chimic sirian, aşa cum este propusă de Moscova

"Statele Unite, Rusia şi toţi membrii comunităţii internaţionale trebuie să profite de ocazia (oferită de) voinţa Guvernului sirian de a-şi plasa arsenalul chimic sub control internaţional pentru ca ulterior să fie distrus", afirmă Putin, care salută o relaţie de "încredere în creştere" între el şi preşedintele american Barack Obama.

"Primesc favorabil interesul preşedintelui (american) de a continua dialogul cu Rusia asupra Siriei", adaugă el.

Secretarul de Stat american John Kerry urmează să se întâlnească joi la Geneva cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov timp de două zile, pentru discuţii considerate cruciale despre acest plan rusesc de destructurare a armelor chimice siriene.

Preşedintele Barack Obama a anunţat marţi că vrea să dea o şansă diplomaţiei şi a amânat proiectul unor atacuri punitive împotriva Siriei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța