Peste 200 de copii au fost ucişi şi 1.100 răniţi în Liban, în ultimele două luni, potrivit UNICEF

0
0
Publicat:

Peste 200 de copii au fost ucişi şi 1.100 răniţi în Liban, în ultimele aproape două luni, de la debutul ofensivei majore lansate de Israel împotriva Hezbollah, potrivit unui semnal de alarmă tras, marţi, de UNICEF.

„Cu toate că mai mult de 200 de copii au fost ucişi în Liban în mai puţin de două luni, o tendinţă deconcertantă se desprinde: aceste morţi sunt întâmpinate cu inerţie de cei care sunt în măsură să pună capăt acestei violenţe”, a declarat James Elder, purtător de cuvânt al UNICEF, într-un briefing de presă la Geneva, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit reprezentantului UNICEF „trebuie să sperăm că omenirea nu va mai asista la un masacru de copii precum cel din Gaza, dar există similitudini înfricoşătoare pentru copiii din Liban”.

James Elder, purtător de cuvânt al UNICEF, în Liban. FOTO captură video UNICEF

„În Liban, la fel ca în Gaza, intolerabilul se transformă pe nesimţite în acceptabil', a adăugat reprezentantul UNICEF, denunţând 'o normalizare tăcută a ororii. Cifra de puţin peste 200 (copii ucişi) a fost atinsă în cursul ultimelor două luni”, dar „au existat cel puţin 231” ucişi în Liban de la începutul războiului în Gaza, în octombrie 2023, a menţionat Elder. 

UNICEF nu i-a numit pe „responsabili”.

„Dar oricine urmăreşte mass-media ar trebui să aibă o idee destul de precisă despre modul în care aceşti copii au fost ucişi, locul de unde au fost trase rachetele, locul unde aceşti copii se găseau, locul din care fugeau (...), acelaşi lucru ca în Gaza”, a relevat purtătorul de cuvânt.

UNICEF le oferă sprijin psihosocial copiilor şi furnizează materiale medicale, mese şi seturi de dormit sutelor de mii de copii care au fugit de lupte.

Potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii, peste 3.500 de persoane au fost ucise în Liban începând 23 septembrie, majoritatea după 8 octombrie.

De partea israeliană au fost ucişi 46 de civili şi 78 de militari.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €