Pakistan: Cel puţin nouă cisterne cu carburanţi pentru forţele NATO au fost distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În momentul exploziei, şoferii luau masa într-un hotel situat pe marginea drumului  FOTO Adevărul

Cel puţin nouă camioane cisternă care transportau carburanţi pentru forţele NATO din Afganistan au fost distruse duminică seară în sud-vestul Pakistanului după ce o explozie la bordul unuia dintre vehicule a provocat un incendiu uriaş, au anunţat autorităţile locale.

Poliţia, care anchetează pentru a stabili dacă a fost vorba despre un accident sau un act terorist, a precizat că până în prezent nu a fost stabilită cauza exploziei.

Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în urma exploziei şi a incendiului care au avut loc la Hub, în provincia Balucistan, la aproximativ 45 de kilometri de portul Karachi, unde camioanele s-au aprovizionat cu petrol înainte de a porni spre Afganistan. 'Mai întâi a fost o explozie, apoi cel puţin nouă camioane cisternă ale NATO au luat foc. Desfăşurăm o anchetă pentru a stabili cauza exploziei', a declarat Ahmad Nawaz Sheema, un responsabil cu rang înalt din cadrul poliţiei regiunii.

În momentul exploziei, şoferii luau masa într-un hotel situat pe marginea drumului după ce îşi parcaseră camioanele, a precizat el, citat de AFP.

Transportul peste teritoriul pakistanez al carburanţilor pentru forţele NATO din Afganistan a fost reluat în urmă cu două săptămâni cu măsuri sporite de securitate, după ce a fost suspendat timp de cinci luni din cauza atacurilor repetate asupra convoaielor.

Şoferii pakistanezi au refuzat să mai transporte carburanţi de la Karachi spre Torkham, la frontiera cu Afganistanul, din motive similare.

Vineri, responsabili locali au făcut cunoscut că persoane înarmate au atacat în timpul nopţii în sud-vestul Pakistanului un convoi de camioane cisternă ale NATO. Un şofer şi-a pierdut viaţa şi opt vehicule au fost incendiate.

Misiunea forţelor de luptă ale NATO se va încheia în 2014. Pakistanul şi Statele Unite au semnat un acord ce permite transportul carburanţilor pentru misiunea NATO din Afganistan până la sfârşitul anului 2015.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA