Oficialii iranieni: „Va fi război şi vom câştiga!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai câteva zile după întreruperea discuţiilor cu Occidentul privind programul nuclear iranian, comandantul adjunct al Gărzii Revoluţionare (o ramură a armatei iraniene) a anunţat că în curând va fi război şi că Allah se va asigura că forţele lui vor câştiga.

Ultima rundă de discuţii care a avut loc săptămâna trecută, al Moscova, între Iran pe de o parte şi SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania, pe de altă parte, s-a încheiat fără un acord privind programul nuclear iranian.

Generalul Hossein Salami, comandantul adjunct al Gărzii Revoluţionare, s-a lăudat într-un interviu televizat, că „Iranul are control total asupra tuturor intereselor inamicului în întreaga lume şi este pe cale de a ajunge să fie echivalent cu puterile mondiale", scrie website-ul american www.wnd.com, care preia Agenţia de Ştiri a Republicii Islamice (IRNA). Comandantul a subliniat că programul nuclear al Iranului este ireversibil.
Salami a mai spus că războiul e inevitabil şi că forţele iraniene sunt pregătite.

„Actualele sancţiuni nu vor face decât să ajute Iranul să progreseze, iar rachetele balistice iraniene pot ţinti portavioanele inamicului cu acurateţe de 100%", a avertizat el. „Planul operaţional al Gărzii Revoluţionare include o rază de descurajare în regiune, unde toate interesele inamicului au fost identificate şi, , în caz de război, toate acele interese vor fi atacate", a spus Salami.

Comandanţii Gărzii au mai spus anterior că toate bazele militare americane din regiune sunt ţintite cu rachete şi vor fi atacate dacă America atacă Iranul.

1000 de rachete balistice

Salami a mai spus că rachetele balistice iraniene pot avea o viteză de câteva ori mai mare decât cea a suntetului şi nu pot fi urmărite şi distruse uşor. „Avem un stoc atât de mare de rachete de apărare, încât uneori fraţii noştri din Gardă nu mai au spaţii de depozitare", a spus el.

Garda Revoluţionară deţine peste 1.000 de rachete balistice capabile de a atinge toate bazele americane din regiune, tot teritoriul Israelului şi unele capitale din Europa, scrie www.wnd.com. În colaborare cu China şi Coreea de Nord, Iranul construieşte şi rachete intercontinentale.

Un alt semn că oficialii iranieni se aşteaptă la un război este că liderul suprem al Iranului a îndemnat, miercuri, toate facţiunile politice şi militare ale regimului să fie unite şi să rămână ferme în apărarea islamului în confruntarea cu „puterile arogante".

Potrivit website-ului iranian Sepah News, canalul oficial al Gărzii Revoluţionare, Ayatollahul Ali Khamenei a declarat, într-o întâlnire cu oficialii regimului: "Astăzi, puterile arogante ale lumii şi-au concentrat întreaga forţă pentru a răni Republica Islamică şi a-i opri progresul, ceea ce motivează lumea islamică".

Referindu-se la sancţiunile asupra Iranului, Khamenei a spus: „America însăşi are probleme serioase, care nu pot fi rezolvate. Principalul lor scop este de a separa Republica islamică de susţinerea poporului său. Cu voia lui Allah, această conspiraţie va fi şi ea învinsă".

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”