Oficial rus: Patru jurnalişti răniţi la frontiera siriano-turcă de obuze lansate din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul a avut loc în apropierea satului sirian Kinsibba FOTO AP

Patru jurnalişti din Bulgaria, Rusia, Canada şi China au fost răniţi, marţi, în nordul Siriei, în urma unui atac cu obuze, Ministerul rus al Apărării atribuind incidentul Turciei.

Treizeci şi trei de jurnalişti din Bulgaria, Rusia, Grecia, Germania, Statele Unite, Canada şi China se aflau marţi în vizită la frontiera dintre Siria şi Turcia, pe partea siriană.

La un moment dat, în zonă au fost lansate opt obuze de mortieră, a comunicat Ministerul rus al Apărării.

"Obuzele au fost trase din partea turcă", a declarat, potrivit Tass, Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Potrivit cotidianului francez Le Figaro, incidentul a avut loc în apropierea satului sirian Kinsibba (provincia Latakia), situat la un kilometru de frontiera cu Turcia.

Obuzele au căzut la distanţe cuprinse între 150 şi 400 de metri de jurnalişti, dar schijele au atins patru reporteri - din Bulgaria, Rusia, Canada şi China - care au suferit răni uşoare.

Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat grav după doborârea unui avion militar rus, în noiembrie 2015, la frontiera siriano-turcă.

Rusia cere închiderea în totalitate a frontierei dintre Siria şi Turcia

Rusia propune închiderea în totalitate a frontierei dintre Siria şi Turcia, pentru a bloca alimentarea cu armament şi combatanţi a "teroriştilor", conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

"În mod evident, nici în armistiţiu, nici în procesul de soluţionare politică a conflictului nu există loc pentru terorişti şi extremişti", a declarat Serghei Lavrov, potrivit AFP, cu ocazia reuniunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

"O sarcină specială este blocareea rutelor de aprovizionare a teroriştilor. În acest sens, este necesară închiderea totală a frontierei dintre Siria şi Turcia, pentru că, pe acolo, este adus armament, inclusiv în convoaie umanitare", a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA şi Rusia, a intrat în vigoare sâmbătă, aplicându-se confruntărilor dintre forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad. Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida. Atât coaliţia internaţională coordonată de SUA, cât şi Rusia au anunţat că vor continua operaţiunile militare contra "grupurilor teroriste".

Damascul şi Rusia îi cataloghează pe rebelii susţinuţi de occident drept "terorişti".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250.000 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor