O „navă-fantomă”, luată de ape în timpul tsunamiului din Japonia, a fost găsită în apropiere de Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă de pescuit japoneză, luată de ape în timpul tsunamiului din martie 2011, a fost descoperită plutind în derivă în apropiere de coasta de vest a Canadei, notează BBC. Vasul, care are o lungime de 15 de metri, a fost văzut de un avion care patrula deasupra apelor de lângă regiunea British Columbia.

Milioane de tone de corpuri plutitoare se află în derivă în Pacific, iar vasul descoperit în apropiere de coasta de vest a Canadei este primul obiect de dimensiuni mari găsit până acum.

În prezent, autoritățile monitorizează nava, localizată vineri la circa circa 275 de kilometri (170 de mile) de insulele Haida Gwaii, pentru a vedea dacă devine un obstacol pentru alte vase.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Hawaii, tsunamiului de anul trecut din Japonia a generat peste 25 de milioane de tone de deșeuri. Între 4 și 8 milioane de tone s-au pierdut în ocean, iar circa 2 milioane de tone se află la suprafață.

Estimările făcute de oamenii de știință arată că principala masa de corpuri plutitoare va ajunge la țărmul Americii de Nord în martie 2014.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil