O delegaţie a Congresului SUA a sosit în Taiwan la câteva zile după vizita lui Pelosi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK

Cinci parlamentari americani au sosit duminică la Taipei într-o vizită surpriză, pe fondul escaladării tensiunilor în strâmtoarea Taiwan, după o călătorie efectuată la începutul acestei luni de Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, informează DPA.

Potrivit Institutului American din Taiwan (AIT), care acţionează ca ambasadă de facto a SUA, vizita de două zile face parte dintr-o călătorie mai amplă în regiunea Indo-Pacific. Discuţiile urmează să se concentreze, printre altele, asupra securităţii regionale, comerţului şi investiţiilor, potrivit Agerpres. 

Ministerul taiwanez de externe a salutat vizita, precizând că delegaţia se va întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen şi cu ministrul de externe Joseph Wu.

Delegaţia parlamentară americană reprezintă atât Partidul Republican, cât şi Partidul Democrat şi este formată din Ed Markey, senator, şi John Garamendi, Alan Lowenthal, Don Beyer şi Aumua Amata Coleman Radewagen, membri ai Camerei Reprezentanţilor.

China a sporit presiunea asupra Taiwanului, atât din punct de vedere militar, cât şi economic, după o vizită de 19 ore a lui Pelosi la Taipei, pe 2-3 august.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul, scrie DPA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG