O activistă de 77 de ani va petrece Crăciunul în închisoare, deoarece nu poate purta brățară de supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O activistă de mediu, în vârstă de 77 de ani, va petrece Crăciunul în închisoare, deoarece brățara electronică pe care ar fi putut să o poarte la domiciliu este prea mare.

Gaie Delap activistă va face Crăciunul în închisoare /FOTO: Shutterstock

Gaie Delap, activista de mediu arestată, este o profesoară aflată la pensie, și a fost închisă în august 2024, alături de alți patru complici, deoarece a protestat în 2022 pe autostrada M25 din Marea Britanie, în cadrul campaniei „Just Stop Oil”, scrie The Guardian.

Delap a fost eliberată în noiembrie din închisoare pentru a-și săvârși restul pedepsei la domiciliu, însă compania care se ocupa cu brățările electronice nu a putut să-i atașeze dispozitivul pe gleznă, din cauza unor probleme de sănătate ale profesoarei.

Femeia suferă de tromboză venoasă profundă, afecțiune ce presupune producerea unui cheag de sânge într-una din venele profunde.

Deoarece nu a putut purta dispozitivul de supraveghere, un mandat de arestare a fost emis cu două săptămâni în urmă. Vineri dimineață, polițiștii au sosit pentru a o duce la o la o închisoare din Gloucestershire.

Susținătorii lui Delap se tem că femeia va trebui astfel să-și săvârșească întreaga pedeapsă în spatele gratiilor.

Suntem indignați de rechemarea lui Gaie la închisoare. Acest lucru este crud și total inutil. Știm că există alternative la brățară. Știm că, dacă ar fi fost vorba de un bărbat, ar fi fost disponibilă o brățară, au declarat fratele lui Delap și un fost ofițer de probațiune, Mike Campbell.

Gaie nu reprezintă absolut nicio amenințare asupra comunității. Această rechemare la închisoare este o risipă ridicolă de resurse și bani. Dorim ca bunul simț să prevaleze și să cerem reeliberarea ei”, au mai declarat cei doi.

Atunci când Delap a primit sentința, Carla Denyer, membră a parlamentului britanic și-a transmis îngrijorarea către sentința „dezamăgitoare” dată profesoarei, atât timp cât, consideră Denyer, acțiunile lui Delap erau unele pașnice.

„Mi-a picat fața când am auzit despre acest caz. Este mai mult decât absurd. Am mers direct la ministrul penitenciarelor, James Timpson, în legătură cu acest caz.

Aceasta este o represiune disproporționată împotriva protestatarilor împotriva schimbărilor climatice. Este clar că Gaie nu reprezintă nicio amenințare împotriva cetățenilor”, declarase Denyer.

Timpson a răspuns unei scrisori primită la 17 decembrie din partea lui Denyer, spunând că miniștrii și oficialii nu pot interveni asupra sentințelor impuse de tribunale. De asemenea, a declarat că Delap, deoarece nu i-a fost găsită o brățară adecvată, va fi rehemată în închisoare conform legii.

Un purtător de cuvânt al Serviciului de probațiune și închisori a declarat: „Avem datoria de a pune în aplicare sentințele pronunțate de sistemul judiciar. Legea prevede că orice persoană eliberată în arest la domiciliu trebuie să poarte brățară electronică și să fie rechemată dacă nu există o soluție alternativă”.

Delap s-a numărat printre alți zeci de susținători ai „Just Stop Oil” care, în timpul unei campanii de patru zile, au urcat pe semnele de circulație de pe M25, autostrada care înconjoară Londra, forțând poliția să oprească traficul și lăsând aproximativ 709 mii de șoferi blocați în cozi.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători