Nancy Pelosi a ajuns în Japonia. Rachete balistice chineze de tip Dongfeng, lansate în largul Taiwanului, cad în zona economică exclusivă a Japoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit joi în Japonia, ultima vizită în cadrul turneului său în Asia, în care a efectuat o rară vizită în Taiwan şi a înfuriat China, relatează AFP.

Avionul la bordul căruia se afla Nancy Pelosi a aterizat la baza aeriană Yokota, la periferia de vest a Tokyo, unde a sosit din Coreea de Sud, potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului. 

Beijingul, care consideră Taiwanul parte a teritoriului chinez, a lansat exerciţii militare de o amploare fără precedent, în semn de protest faţă de vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. 

Rachete balistice chineze au căzut în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei pentru prima oară, a anunţat joi ministrul japonez al Apărării Nobuo Kishi. 

Cinci dintre nouă rachete chineze de tip Dongfeng, lansate în ape în nord-estul şi sud-vestul Taiwanului, au căzut în ZEE, a anunţat iniţial ministrul. 

”Japonia a depus un protest pe lângă China, pe cale diplomatică”, a anunţat el, catalogând acest incident drept o ”problemă gravă care ne afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri”. 

Ministrul a revizuit apoi cele nouă rachete evocate şi a anunţat că patru rachete au ”survolat insula Taiwan”. 

Tokyo a îndemnat Beijingul ”să oprească imediat” aceste manevre. 

”Acţiunile Chinei au de această dată un impact grav asupra păcii şi securităţii regiunii”, a avertizat ministrul japonez de Externe Yoshimasa Hayashi. Aceste rachete chineze ar fi căzut în sud-vestul Insulei japoneze Hateruma, potrivit Japoniei, din cauza apropierii geografice a celor două ţări. 

Unele dintre insulele regiunii japoneze Okinawa (sud) se află la câteva zeci de kilometri de Taiwan. 

Însă este pentru prima oară când rachete balistice chineze intră în ZEE japoneză. 

Aceste exerciţii militare chineze urmează să dureze trei zile, potrivit Chinei, într-o atmosferă foarte tensionată după vizita lui Pelosi în Taiwan, considerată o susţinere a partizanilor independenţei Taiwanului şi o negare a angajamentelor oficiale americane de a nu întreţine relaţii oficiale cu insula. 

Tokyo, un aliat apropiat al Statelor Unite, şi-a exprimat ”îngrijorarea” imediat după anunţarea manevrelor militare chineze. 

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, care efectuează prima vizită în Japonia din 2015, urmează să fie primită vineri de către premierul nipon Fumio Kishida, potrivit postului public de televiziune NHK.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare