Liderul chinez, la sfat cu mogulii tehnologiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Facebook şi Apple, Mark Zuckerberg şi respectiv Tim Cook, au fost primiţi, ieri, la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping. Liderul chinez le-a promis mogulilor tehnologiei americane  că va „deschide şi mai mult“ ţara şi va oferi „un tratament echitabil“ întreprinderilor străine din ţară.

Directorii celor doi coloşi din Silicon Valley au participat luni în capitala chineză la o reuniune anuală a consiliului consultativ al şcolii de comerţ din cadrul prestigioasei Universităţi Tsinghua, ai cărei membri sunt, potrivit mass-media chineze de stat. 

Xi Jinping, reales recent în fruntea regimului cu ocazia Congresului cincinal al Partidului Comunist Chinez (PCC) aflat la putere, a susţinut un discurs în faţa oamenilor de afaceri prezenţi.

„China a angajat reforme în toate domeniile, cu hotărâre şi fără precedent“ şi „va continua să-şi alimenteze reformele, deschizându-se spre exterior“, a declarat liderul chinez.

 Facebook, inaccesibilă în China

Aceste declaraţii intervin în condiţiile în care reţeaua socială Facebook rămâne inaccesibilă în China, interzisă de drasticul sistem de cenzură naţională, chiar dacă compania americană are în statul comunist contracte publicitare. 

Păstrându-şi în acelaşi timp „suveranitatea şi securitatea“, China „este dornică să coopereze cu SUA, vizând o perspectivă lungă şi ambiţioasă, ţinând cont de interesele şi preocupările fiecăruia, şi gestionând în mod corespunzător diferendele şi contradicţiile noastre“, a declarat Xi Jinping. 

În aşteptarea lui Trump

Aceste declaraţii intervin cu puţin timp înainte de o vizită foarte aşteptată a preşedintelui american Donald Trump la Beijing, săptămâna viitoare. 

Alături de reprezentanţii Apple şi Facebook, au mai fost prezenţi directori ai societăţilor americane de investiţii Breyer Capital şi Blackstone, precum şi fostul secretar american al Trezoreriei, Henry Paulson, a precizat presa chineză. 

Cu cei circa 731 milioane de internauţi, China rămâne o piaţă crucială pentru giganţii americani ai noilor tehnologii. 

Întâlnirea cu Cook are loc pe fondul unor vânzări scăzute ale Apple în China îm primele două trimestre ale anului, şi mizează acum pe noul său model, iPhone X, pentru a se revigora.

Mark Zuckerberg a vrut să-i seducă pe chinezi vorbind în mandarină.

Mai multe pentru tine:
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte