Israelul condamnă un şef al Jihadului Islamic din Cisiordania la 22 de luni de închisoare
0Armata israeliană a anunţat marţi că l-a condamnat pe Bassam al-Saadi, un responsabil al grupării armate palestiniene Jihad Islamic din Cisiordania ocupată, la 22 de luni de închisoare, scrie AFP.
"Bassam al-Saadi a fost condamnat în cadrul unui acord de recunoaştere a vinovăţiei (...) El a fost găsit vinovat de asociere criminală, incitare la ură şi uzurpare a identităţii", a declarat armata într-un comunicat.
"Potrivit rechizitoriului, Bassam al-Saadi a acţionat împreună cu alţi suspecţi pentru a promova acţiuni ale organizaţiei teroriste Jihad Islamic", a precizat armata, anunţând că bărbatul a fost "condamnat la 22 de luni de închisoare, plus o pedeapsă cu suspendare şi o amendă".
Armata nu a indicat durata pedepsei cu suspendare sau cuantumul amenzii.
Acest şef al filialei Jihadului Islamic din Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate, a fost arestat la 1 august 2022 de Israel şi acuzat de un tribunal militar israelian pentru sprijinirea şi transferul de fonduri către o organizaţie "teroristă".
Arestarea sa a fost urmată de ameninţări din partea Jihadului Islamic care a anunţat "mobilizarea generală" a luptătorilor săi.
Israelul a răspuns efectuând o ofensivă "preventivă" împotriva grupării armate în Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian aflat sub blocada israeliană.
Timp de trei zile din august, ciocnirile au provocat moartea a 49 de palestinieni, printre care 12 membri ai Jihadului Islamic, potrivit mişcării, şi a cel puţin 19 copii, conform ONU.
Aproximativ 200 de rachete au fost trase de Jihadul Islamic spre Israel, făcând trei răniţi.
Pe de altă parte, autorităţile israeliene au afirmat că unii dintre palestinienii ucişi ar fi murit din cauza tirurilor ratate de rachete ale Jihadului Islamic spre Israel, care au căzut în Fâşia Gaza.