Israelul anunță negocieri directe cu Libanul pentru dezarmarea Hezbollah. Discuțiile ar putea începe săptămâna viitoare
0Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat joi că a ordonat cabinetului său să înceapă „cât mai rapid” negocieri directe cu Liban, având ca obiectiv principal dezarmarea mișcării islamiste Hezbollah și stabilirea unor relații de pace între cele două părți.
Potrivit biroului său, decizia vine „în urma cererilor repetate ale Libanului” de a deschide un canal direct de dialog cu Israelul.
Negocieri posibile chiar de săptămâna viitoare
Discuțiile ar putea începe încă de săptămâna viitoare, potrivit unor informații apărute în presa internațională. Un jurnalist de la Axios, citat de Reuters, a transmis că prima rundă de negocieri ar urma să aibă loc la Departamentul de Stat al SUA, la Washington.
„Un oficial israelian de rang înalt declară că negocierile directe între Israel şi Liban vor începe săptămâna viitoare”, scrie pe X un corespondent al Axios, Barak David.
Conform acestuia, delegația americană ar fi condusă de ambasadorul SUA în Liban, Michel Issa, în timp ce Israelul ar urma să fie reprezentat de ambasadorul său la Washington, Yechiel Leiter.
De partea cealaltă, Libanul ar participa prin ambasadorul său în capitala americană, Nada Hamadeh-Moawad.
Mizele discuțiilor
Negocierile ar urma să vizeze în principal dezarmarea Hezbollah, organizație susținută de Iran și considerată de Israel o amenințare majoră la granița de nord.
Totodată, Netanyahu a indicat că obiectivul pe termen lung este stabilirea unor relații de pace între Israel și Liban, două state aflate în conflict de decenii, potrivit AFP.
Amintim că Benjamin Netanyahu este vizat de un proces de corupție, care va reîncepe duminică, 12 aprilie. Netanyahu este acuzat de fraudă, delapidare şi luare de mită. Acuzațiile includ faptul că ar fi acordat privilegii grupului de telecomunicații Bezeq atunci când era ministru al comunicațiilor. De asemenea, el ar fi acceptat cadouri de lux de la prieteni miliardari.
În alte două dosare, Benjamin Netanyahu este acuzat de faptul că a încercat să să negocieze o acoperire mai favorabilă în două publicaţii israeliene. Benjamin Netanyahu neagă toate faptele.