„Întreaga mea familie a murit“, spune un sirian care a pierdut 25 de rude în atacul chimic de la Khan Sheikhoun VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abdul Hamid Youssef, un sirian care locuieşte la periferia de nord a oraşului sirian Khan Sheikhoun, în provincia Idleb (nord-vest), şi-a pierdut 25 de rude în presupusul atac chimic de marţi, soldat cu 86 de morţi - inclusiv 30 de femei şi 20 de copii - şi 160 de răniţi, relatează CNN.

Bărbatul spune că atacul l-a trezit din somn şi că respira cu dificultate când s-a trezit.

Youssef s-a dus să vadă dacă cei doi gemeni, în vârstă de nouă luni, erau în viaţă. După ce a constatat că păreau nevătămaţi i i-a dat soţiei sale, căreia i-a spus să rămână în casă.

În drum către locuinţa părinţilor săi, în vecini, el a trecut, pe stradă, pe lângă persoane care se împleticeau şi cădeau.

Youssef şi alţi membri ai familiei sale extinse locuiau în nordul Khan Sheikhoun, iar atacul de marţi a atins zona în care se afla brutăria, la câţiva metri de casa sa.

Însă nu este vorba despre un atac ”obişnuit”. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost acuzat că a folosit armament chimic în atacuri aeriene în această regiune, aflată sub controlul rebelilor şi jihadiştilor în timp ce oamenii încă dormeau.

Youssef a sosit la casa părinţilor şi şi-a găsit doi fraţi morţi. Panicat, s-a întors repede acasă să vadă ce fac soţia şi bebeluşii.

”Aveau spumă la gură, convulsii. Erau toţi pe podea”, a declarat el miercuri, pentru CNN, plângând în hohote.

”Copiii mei, Ahmad şi Aya, şi soţia mea... au fost toţi martirizaţi”, a spus el. ”Întreaga mea familie a murit”.

Soţia şi copiii lui Youssef se află printre victimele acestui atac, considerat cel mai sângeros atac chimic comis în ultimii ani în ţară.

Investigaţii au loc în vederea stabilirii vinovaţilor în atacul de marţi dimineaţa. Armata siriană a negat că a folosit armament chimic şi a dat vina pe rebeli.

Youssef spune că s-a prăbuşit şi s-a trezit, câteva ore mai târziu, pe un pat de spital, când a aflat că cea mai mare parte a familiei sale extinse a murit.

El spune că aprocimativ 25 de rude i-au murit marţi la Khan Sheikhoun. ”Fraţii mei, copiii lor şi verii lor”, spune Youssef. ”Aproximativ 25 de membri ai familiei, toţi (au fost) martirizaţi”.

Potrivit unor informaţii locale de marţi, cel puţin 19 membri ai familiei lui Youssef au fost ucişi în atac. Numele soţiei sale şi ale gemenilor au fost trecute pe o listă cu victime, pusă în circulaţie online.

Locuitori ai oraşului s-au adunat miercuri să-şi îngroape morţii.

Youssef apare într-o fotografie în care strânge în braţe corpurile bebeluşilor, înfăşurate în pânză albă, care a devenit virală pe Internet.

El a fost fotografiat stând pe marginea gropii, cu gemenii morţi în braţe.

În imagini filmate ulterior, el este surprins îngenunchind lângă morminte şi plângând.

”Plâng, dar sunt lacrimi de bucurie”, spune Youssef, care adaugă că copiii lui sunt acum cu Allah şi că este mai bine decât să fie în Siria.

”Copiii mei nu sunt primii copii care mor”, spune el, izbucnind în lacrimi.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model