Indienii taie nucile de cocos din copaci, de frică să nu moară Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Mombay, fost Bombay, cel mai populat oraş din India, au luat măsuri extraordinare pentru a-l proteja pe preşedintele american, Barack Obama, pe perioada vizitei sale acolo.

Barack Obama urmează să ajungă la Bombay vineri, într-o vizită oficială. Autorităţile indiene, pentru a nu-şi asuma niciun risc în privinţa siguranţei lui Obama, au decis să cureţe de nuci de cocos toţi cocotierii din apropierea Muzeului Mani Bhavan din oraş.

Această măsură a fost luată pentru ca nu cumva Obama să moară dacă este lovit în cap de o nucă de cocos. Preşedintele amreican urmează să viziteze muzeul Mani Bhavan din Mombay.

Mani Bhavan este locul în care Mahatma Gandhi a stat pe vremea când se lupta pentru libertate cu britanicii şi este unul dintre cele cinci puncte pe care Obama le va vizita.

Potrivit BBC, în India au loc cu o frecvenţă destul de ridicată, decese cauzate de nucile de cocos care cad în capul oamenilor.

"Am ales să tăiem toate nucile de cocos uscate care se află în copacii din apropierea muzeului. Nu vrem să ne asumăm niciun risc" a declarat Meghshyam Ajgaonkar, secretar al muzeului Mani Bhavan, potrivit sursei citate.



Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji