În ciuda diviziunilor politice, în Egipt încep lucrările de revizuire a Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adly Mansour a numit cei zece experţi juridici pentru lucrările de revizuire a Constituţiei. FOTO: Reuters

Un grup de experţi juridici au început să lucreze duminică pentru revizuirea constituţiei egiptene, un pas important în drumul spre noile alegeri cerute de armată, după îndepărtarea preşedintelui Mohamed Morsi.

Reprezentanţii armatei vor alegeri în aproximativ şase luni şi pentru realizarea acestui lucru este nevoie de modificarea cât mai rapidă a Constituţiei. Astfel, un grup de zece jurişti, patru profesori universitari şi şase magistraţi, au primit responsabilitatea de a prezenta propunerile de modificare a constituţiei în termen de 30 zece zile.

Frăţia Musulmană, partid care a acuzat armata pentru orchestrarea unei lovituri militare de stat, a denunţat planurile de revizuire a Constituţiei, prin organizarea de mitinguri duminică pentru a menţine presiune asupra guvernului interimar.

Constituţia din prezent a fost aprobată de referendumul organizat anul trecut, dar criticii textului au spus că legea fundamentală în stat nu prevede protejarea drepturilor omului, a minorităţilor şi a justiţiei sociale.

Ali Awad Saleh, judecător şi consilier pentru probleme constituţionale al preşedintelui nou instalat, a prezidat grupul de lucru de duminică, spunând că săptămâna viitoare va aştepta idei şi propuneri de la „cetăţeni şi partide politice”.

Khaled Dawoud, unul din purtătorii de cuvânt ai Frontului Salvării Naţionale, principala alianţă politică seculară din Egipt, a numit începerea lucrărilor Comitetului „o dezvoltare foarte pozitivă a vieţii politice egiptene”, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Situaţia economică a Egiptului este în declin. Deficitul bugetar a crescut la aproape jumătate din cheltuielile de stat, iar rezervele valutare au ajuns la 14,9 miliarde în iunie. Cu toate acestea, Banca Centrală a Egiptului a anunţat duminică primirea a două miliarde de dolari din partea Arabiei Saudite, fiind cea mai recentă tranşă a unui pachet de ajutor economic de 12 miliarde de dolari, promis de statele arabe din Golf.

Puteţi citi pe aceeaşi temă:

Catherine Ashton nu a putut să îl vadă pe Mohamed Morsi: „Cred că ar trebui eliberat”

SUA se tem că-şi pierd influenţa în Orientul Mijlociu

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție