Grecia: pedofilii ar putea fi incluşi pe lista persoanelor cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pedofilii, exhibiţioniştii, cleptomanii, piromanii şi sadomasochiştii au fost adăugaţi pe lista categoriilor de persoane cu dizabilităţi recunoscute de statul elen, potrivit unui proiect de lege al guvernului de la Atena.

Fetişiştii şi dependenţii de jocurile de noroc sunt şi ei adăugaţi pe lista persoanelor cu handicap, potrivit aceluiaşi proiect de lege.

Confederaţia Naţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (CNPD) din Grecia a protestat faţă de acest plan, spunând că este „de neconceput". Reprezentanţii organizaţiei spun că pedofilii primesc acum un grad mai mare de handicap decât unele persoane care au suferit transplanturi de organe.

Noua listă dă piromanilor şi pedofililor un coeficient de dizabilitate de până la 35% (folosit pentru a calcula plata beneficiilor), comparativ cu 80% pentru cei care au suferit un transplant de inimă.

„Este incorect , atâta vreme cât diabeticii, care au nevoie de injecţii cu insulină de cinci ori pe zi, primesc numai 10%", a spus Yiannis Vardakastanis, preşedintele CNPD, care este nevăzător.

Grad mai mare de handicap decât diabeticii

Ministerul Muncii de la Atena a comunicat că un grup de experţi medicali a decis să includă pe listă aceste categorii de tulburări de comportanment, dar că aceasta nu înseamnă că ele se califică pentru a primi ajutor de la stat.

"Noua listă a fost întocmită din nevoia de a actualiza vechile reguli, care datează din 1993", se arată în comunicatul dat publicităţii de Ministerul Muncii din Grecia. "Niciun cetăţean asigurat nu a primit niciun fel de beneficii potrivit noilor procente", explică documentul.

Dar liderul CNPD, Yiannis Vardakastanis, a avertizat că noua listă ar putea să funcţioneze cumulativ, „astfel încât o persoană care primeşte un procent de 20% pentru ceva şi un alt procent pentru altceva să ajungă la 67% şi să aibă dreptul la beneficii", a spus el.

În plus, el spune că noua legislaţie ar putea crea noi dificultăţi pentru grecii cu dizabilităţi care deja se confruntă cu reducerea beneficiilor, din cauza crizei financiare prin care trece ţara.

"O mare greşeală"

„Ceea ce se întâmplă e de neconceput. Cred că e o mare greşeală. Ministerul ar trebui să aibă o politică diferită", a declarat Vardakastanis pentru Associated Press. „Lista conţine schimbări majore ale coeficienţilor de dizabilitate, ceea ce ar putea, efectiv, să scoată mulţi oameni de pe lista accesului la beneficii", a spus el.

Yiannis Vardakastanis, a spus că organizaţia sa discută cu ministrul Muncii, Giorgos Koutroumanis, pentru a îăncerca să schimbe legislaţia, înainte de a ajunge la Parlament.

O persoană nevăzătoare şi neangajată în muncă primeşte în Grecia 700 de euros pe lună ca ajutor de dizabilitate, iar o persoană nevăzătoare care are un job primeşte 360 de euro, potrivit lui Vardakastanis.

Statul elen are o datorie de peste 350 miliarde de euro iar UE şi FMI au cerut guvernului să reducă drastic cheltuielile.

Un al doilea ajutor de urgenţă de la UE şi FMI, în valoare de 130 de miliarde de euro, e condiţionat de măsuri severe de austeritate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete