Cuba a fost din nou inclusă pe lista SUA a ţărilor acuzate de terorism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuba se regăseşte pe lista neagră a ţărilor acuzate că sprijină terorismul.  FOTO: Reuters

Raportul anual al ţărilor care sponsorizează terorismul, publicată de Departamentul de Stat din SUA, a inclus şi în acest an Cuba, ţara insulară regăsindu-se pe această listă de mai multe zeci de ani. Guvernul de la Havana a reacţionat dur şi a numit acţiunea drept „o decizie ruşinoasă”, care a fost luată împotriva voinţei poporului american.

Principala acuzaţie lansată de Washington a fost că fugarii americani sunt ajutaţi de Cuba pentru a se sustrage justiţiei Statelor Unite. Cuba nu a negat că adăposteşte fugitivi din SUA, însă a susţinut că niciunul dintre aceştia nu este vinovat de terorism.

În trecut, raportul Departamentului de Stat american acuza Cuba că a adăpostit rebelii grupului marxist FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia) şi membri ai grupurilor separatiste basce. „Nu au existat indicii potrivit cărora guvernul cubanez a furnizat arme sau antrenament paramilitar grupurilor teroriste”, potrivit raportului de anul acesta.

În replică la decizia Statelor Unite ale Americii, guvernul cubanez a susţinut că Washingtonul încurajează exilul comunităţii cubaneze din Miami, împotriva propriilor interese şi contrar dorinţei poporului american, informează agenţia de ştiri Reuters.

„(Guvernul american) speră să mulţumească un grup împotriva cubanezilor, care devine tot mai restrâns şi care încearcă să menţină o politică care nu mai are niciun sprijin astăzi şi care nu mai reprezintă interesele Statelor Unite”, se arată în declaraţia publicată de Ministerul de Externe din Cuba.

De asemenea, Iranul, Sudanul şi Siria se regăsesc pe lista anuală întocmită de Departamentul de Stat american, Cuba fiind numită ţară care sponsorizează terorismul încă din 1982.Ţările care sunt enumerate pe această listă sunt supuse unei serii de sancţiuni, printre care se numără interdicţia unei asistenţe economice din partea SUA.

Cuba a resimţit restricţii financiare care i-au provocate probleme serioase în ce priveşte comerţul internaţional, deja îngreunat de un embargo comercial impus de SUA începând cu 1962.

La începutul acestei luni, FBI a introdus în premieră o femeie pe lista celor mai căutaţi terorişti. Joanne Chesimard, de 65 de ani, care a fost condamnată pentru uciderea unui poliţist din New Jersey acum 40 de ani. Aceasta s-ar afla în Cuba încă din 1984, la cinci ani după ce a evadat dintr-o închisoare din SUA.

 

 

 

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare