Armata siriană a bombardat ultima enclavă a rebelilor din oraşul Deraa din sudul ţării: cel puţin şase morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Armata siriană a bombardat duminică ultima enclavă a rebelilor din oraşul Deraa din sudul Siriei, ucigând cel puţin şase persoane într-unul din cele mai mortale atacuri în asediul asupra locului unde a izbucnit revolta din ţară, transmite Reuters.

Armata a refuzat să comenteze informaţia, însă a afirmat într-un comunicat că şi-a pierdut răbdarea cu ceea ce a descris a fi ”grupuri armate şi terorişti” din zonă.

O divizie de elită a armatei, susţinută de miliţii iraniene, a blocat livrările de alimente şi combustibil către Deraa al Balad, pentru a presa rebelii să se predea la trei ani după ce forţele guvernamentale au preluat restul zonei de lângă graniţa cu Iordania.

”Folosesc fără discriminare aşa-numitele rachete elefant”, a declarat Abu Jehad al Horani, un oficial local pentru Reuters, referindu-se la rachete improvizate.

Locuitorii au declarat că trupurile a şase persoane au fost scoase din casele bombardate din centrul cartierului Deraa, unde au avut loc primele proteste paşnice împotriva guvernării preşedintelui Bashar al-Assad, în 2011.

Divizia a patra pro-iraniană a armatei siriene, principala forţă din provincia sudică, susţinută de miliţii locale finanţate de Teheran, au înconjurat bastionul timp de două luni.

Oficialii locali, rezidenţii şi unii oficiali ai armatei, vorbind sub condiţia anonimatului, au declarat că ofensiva este o încercare de a submina eforturile ruseşti de a rezolva conflictul fără un asalt total.

Generali ruşi care poartă discuţii cu personalităţi locale şi comandanţi ai armatei au anunţat un plan, pe 14 august, care să permită intrarea armatei, dar care să ofere rezidenţilor garanţii împotriva represaliilor şi să ofere trecerea sigură a foştilor rebeli, pentru a pleca în alte zone de opoziţie din nord-vestul Siriei.

În 2018, armata siriană, ajutată de forţele aeriae ruse şi de miliţiile iraniene, a preluat controlul asupra provinciei sudice care se învecinează şi cu înălţimile Golan din Israel.

La momentul respectiv, Moscova a dat garanţii Israelului şi Washingtonului că va împiedica miliţiile susţinute de iranieni să îşi extindă influenţa în zonă. Acordul a forţat mii de rebeli cu sprijin occidental să predea arme grele, dar a împiedicat armata să intre în Deraa al Balad, a cărei administraţie a rămas în mâinile rebelilor.

"Considerăm Rusia responsabilă pentru orice copil care este rănit. Acest război ne este impus de Iran şi ruşii asistă", a spus Abu Yusef al Masalmeh.

Washingtonul şi marile puteri occidentale şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la campania militară a forţelor Assad la Deraa, despre care spun că testează angajamentele Rusiei de a menţine stabilitatea şi de a controla miliţiile iraniene din zona de frontieră.

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală