Adevăratul motiv pentru care China nu acţionează împotriva Coreei de Nord
0În contextul recent al escaladării, uneori dramatice - cel puţin la nivel retoric, a crizei din Peninsula Coreeană, motivul real pentru care China refuză să acţioneze decisiv împotriva Phenianului vizează în principal temeri interne, susţine jurnalistul şi autorul american John Pomfret.
China este văzută de majoritatea diplomaţilor şi experţilor ca fiind cheia rezolvării paşnice a acestui potenţial conflict. Din acest motiv, cele mai mari semne de întrebare în rândul oficialilor occidentali planează asupra Beijingului: „de ce nu face China mai mult, de ce nu rezolvă odată pentru totdeauna această criză, fapt ce i-ar creşte prestigiul global?”.
În ciuda acestei enigme, politica oficială a Washingtonului încă de la începutul acestei crize a fost externalizarea acesteia către China, iar explicaţiile experţilor nu au întârziat în a justifica eşecul Beijingului în a obţine rezultatele dorite.
Argumentele ridicate de majoritatea comentatorilor subliniază faptul că interesele Beijingului în acestă dinamică diferă de cele ale Statelor Unite. Deşi şi China se opune programului nuclear nord-coreean, principalul risc pentru Beijing îl reprezintă o prăbuşire a regimului dictatorului Kim Jong-un, ce ar conduce la un potenţial haos în Coreea de Nord, un val de milioane de refugiaţi nord-coreeni şi, nu în ultimul rând, o potenţială prezenţă militară americană chiar la graniţele Chinei. Date fiind aceste calcule, este puţin probabil ca Beijingul să acţioneze decisiv în rezolvarea acestei crize, indiferent de câtă presiune exercită Washingtonul.
În opinia jurnalistului american, toate aceste argumente însă ratează ţinta.
„Mai mult decât oricare altă putere mondială, politica externă a Chinei este subordonată în principal politicii sale interne. Iar politica domestică a Chinei are ca principal obiectiv întărirea controlului şi puterii Partidului Comunist Chinez”, scrie John Pomfret, într-un editorial publicat de Washington Post.
În opinia jurnalistului american, „o facţiune importantă a Partidului Comunist Chinez continuă să creadă că sprijinul acordat Coreei de Nord macină puterea şi prestigiul Statelor Unite. Subminarea Statelor Unite în interiorul Chinei şi în zona Asiei de Sud-Est rămâne un scop principal al partidului comunist, ce se vede ameninţat de forţele ostile occidentale – cu alte cuvinte, Statele Unite”.
„Şi mai important, oficialii comunişti trebuie să fie îngrijoraţi de posibilele ramificaţii în interiorul Chinei a unei poziţii mult mai agresive faţă de Phenian”, continuă autorul american. „Dacă Beijingul decide să intervină şi să-l înlocuiască pe Kim Jong-un cu un alt lider mult mai maleabil, cine poate ştii dacă populaţia nord-coreeană nu se va revolta şi va transforma Coreea de Nord într-un nou Irak, sau poate şi mai rău, într-o democraţie?”.
Astfel, Pomflet susţine că principalele temeri ale liderilor comunişti de la Beijing privesc riscurile imprevizibile pe care o posibilă schimbare de regim la Phenian le poate aduce asupra stabilităţii politice din China.
„Oficialii chinezi sunt îngrijoraţi de faptul că o revoluţie sau prăbuşirea Coreei de Nord ar putea pune în mişcare forţe în interiorul Chinei care să zguduie controlul şi puterea exercitate de partidul comunist. Exemplul clasic aici este seria de revoluţii din 1989, din Ungaria, Polonia şi restul Europei de Est şi efectul acestora asupra Uniunii Sovietice. În China, prăbuşirea USSRului rămâne cel mai studiat eveniment al istoriei recente, iar Mikhail Gorbachev, ce este portretizat drept un erou în Vest, este văzut drept o figură dezastruoasă în Beijing”, concluzionează jurnalistul american.