VIDEO Serbia balansează între Occident şi Rusia. Manifestaţii anti-UE la Belgrad, manevre militare comune cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de simpatizanţi ai ultranaţionalistului sârb Vojislav Seselj au ieşit pe străzile Belgradului

Serbia ar vrea şi în Uniunea Europeană, dar şi un parteneriat srâns cu Rusia. Sâmbătă, aproximativ 10.000 de persoane l-au aclamat pe ultranaţionalistul Vojislav Seselj, eliberat provizoriu de Tribunalul Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), în cursul unei manifestaţii desfăşurate la Belgrad pentru denunţarea orientării proeuropene a actualei puteri. Iar în urmă cu câteva zile, Serbia a găzduit exerciţii militare comune cu Rusia.

Această reuniune a fost considerată ca o verificare a impactului pe care îl are asupra opiniei publice sârbe ultranaţionalistul Vojislav Seselj, revenit în Serbia miercuri după aproape 12 ani de închisoare la TPI, unde este judecat pentru crime de război.

"Mă aşteptam la o prezenţă mai mare, pentru că Partidul Radical (SRS, condus de Seselj, n. red.) este o formaţiune bine organizată", a comentat analistul politic Dusan Janjic.

"Opinia publică nu a arătat un interes prea mare pentru revenirea lui Seselj. Serbia s-a schimbat mult cât timp a lipsit", a declarat el pentru AFP.

Mulţimea, care flutura steaguri sârbeşti şi ruseşti, precum şi portrete cu preşedintele rus Vladimir Putin şi pancarte pe care se putea citi "nu UE şi NATO", l-a aclamat pe Seselj în timp ce acesta îşi făcea apariţia pe o scenă ridicată în Piaţa Republicii.

"Nu vom aştepta încheierea mandatului acestui guvern. La anul, vom avea alegeri pe care SRS le va câştiga", a declarat Seselj, care suferă de cancer la colon.

"Serbia trebuie să aleagă dacă merge spre est sau spre vest, unde se află toţi duşmanii săi", a afirmat el. Seselj a anunţat că intenţionează să "revitalizeze şi să reorganizeze" partidul său, "să atragă noi membri", care vor fi recrutaţi din rândul "tuturor celor care sunt nemulţumiţi", pentru a-i înlătura de la putere pe foştii săi aliaţi, actualul preşedinte Tomislav Nikolici şi premierul Aleksandar Vucici, pe care i-a calificat drept "renegaţi şi trădători". 

Revenirea lui Seselj la Belgrad reprezintă un moment delicat pentru premierul Aleksandar Vucici şi pentru preşedintele Tomislav Nikolici, doi foşti membri ai formaţiunii ultranaţionaliste. Nikolici şi Vucici, colaboratori apropiaţi ai lui Seselj, au părăsit Partidul Radical în 2008, creând propria formaţiune proeuropeană.

Săptămâna trecută, judecătorii Tribunalului Penal Internaţional au dispus eliberarea provizorie a liderului ultranaţionalist sârb Vojislav Seselj, din "raţiuni umanitare", din cauza stării de sănătate a acestuia.

Acuzat de crime de război, acte de tortură şi alte crime comise în Croaţia şi Serbia în anii 1990, Vojislav Seselj, în vârstă de 60 de ani, poate aştepta în Serbia pronunţarea verdictului.

 În urmă cu câteva zile, Serbia a găzduit exerciţii militare comune cu Federaţia Rusă, desfăşurate în apropierea graniţei un stat mebru NATO, Croaţia. În timpul manevrelor, a fost simulat un atac asupra unei baze militare şi a paraşutat tehnică militară grea. 

La operaţiune au fost mobilizate 200 de trupe ruseşti, vehicule blindate şi aeronave de tip Iliuşin-76. Exerciţiile militare fără precedent au stârnit controverse, în condiţiile în care Serbia are statut de candidat la aderarea la UE, iar Bruxellesul priveşte cu îngrijorare apropierea Belgradului de Moscova.

Manevrele sârbo-ruse au fost programate încă de anul trecut, atunci când cele două ţări au semnat un acord de cooperare tehnico-militară. Liderii sârbi au ţinut să spună că urmează ca armata sârbă să desfăşoare exerciţii comune şi cu SUA şi alte state membre NATO.
 

Patriarhul Rusiei şi al Întregii Rusii, Kirill a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Sârbe – ordinul Sf. Sava, informează RIA Novosti.

La rândul său, Patriarhul Kirill a oferit o părticică a moaştelor Sf. Aleksandr Nevski – eroul naţional şi spiritual al Rusiei. Patriarhul Kirill a îndemnat poporul sârb să păstreze credinţa ortodoxă şi unitatea spirituală cu poporul rus frăţesc.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent