UPDATE Un avion etiopian a fost deturnat şi a aterizat de urgenţă la Geneva. Atacatorul a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion al companiei Ethiopian Airlines, care se deplasa de la Addis Abeba către Roma, a aterizat la Geneva, în Elveţia, după ce ar fi fost deturnat, potrivit BBC. Potrivit postului de televiziune Sky News, avionul, un Boeing 767, a fost "obligat să se îndrepte" către Geneva, dar toţi pasagerii şi echipajul sunt în siguranţă.

UPDATE 10.27 Autorul deturnării avionului companiei Ethiopian Airlines a fost copilotul, au anunţat autorităţile elveţiene, citate de AFP.

UPDATE 08.42 CNN confirmă că deturnarea a luat sfârşit şi că atacatorul, care a acţionat de unul singur, a fost arestat. Aeroportul internaţional de la Geneva va fi redeschis în scurt timp. 

Aparatul de zbor ar fi aterizat deja la Geneva, fără nicio victimă, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, citat de agenţia de ştiri Reuters. 

Zborul avea numărul ET702, a decolat de la Addis Ababa la ora locală 00.30 şi ar fi trebuit să ajungă la Milano, cu escală la Roma. 

Potrivit Russia Today, aeroportul de la Geneva rămâne închis, iar piloţii ar fi reuşit să scape şi ei din aeronavă. RT transmite că eliberarea acestora ar fi urmare a negocierilor purtate cu persoanele care au deturnat avionul. 

Vom reveni cu amănunte

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online