Ungaria: Trei migranţi au decedat şi alţi 11 au fost răniţi când furgoneta în care se aflau a luat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei migranţi şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 persoane în total au fost rănite când o furgonetă a lovit un alt vehicul şi a luat foc vineri în sudul Ungariei, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Furgoneta, care transport 15 migranţi, a lovit un alt vehicul în cursul unei manevre pentru a evita un baraj al poliţiei, luând foc în apropiere de localitatea Bocsa, la 122 km sud de Budapesta, potrivit unui comunicat al poliţiei ungare publicat online.

Doi dintre migranţii aflaţi în furgonetă au decedat pe loc, iar un al treilea a murit la spital, potrivit comunicatului de presă menţionat. Unsprezece persoane au fost spitalizate.

Şoferul, de naţionalitate georgiană, a fost arestat. El este suspectat că ar fi membru al unei reţele de trafic de fiinţe umane, conform poliţiei ungare.

Circa 157.000 de migranţi au ajuns la graniţa cu Ungaria de la începutul anului 2022, număr în creştere faţă de 2021, potrivit unui consilier al premierului Viktor Orban.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG