Ucrainenii din estul ţării, obligaţi să-şi părăsească locuinţele din cauza violenţelor, se refugiază pe unde pot, chiar şi în păduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slaviansk, oraş cu o populaţie de aproximativ 130.000 de locuitori, este unul dintre cele mai fierbinţi puncte de reper pe harta conflictelor din estul Ucrainei, iar din aprilie se află sub controlul miliţiilor proruse. Victime ale acestui conflict sunt locuitorii oraşului, nevoiţi să-şi lase în urmă locuinţele, o mare parte dintre ei refugiindu-se în pădurea de lângă oraş.

Clădirile administrative din Slaviansk au fost revendicate de membrii miliţiei proruse, atât de bine înarmaţi, încât au reuşit să confişte şi echipamentul militar al autorităţilor locale. Ori de câte ori forţele guvernamentale au încercat să recâştige controlul asupra oraşului rebelii i-au îndepărtat cu o agresivitate şi mai mare, notează publicaţia „The Daily Beast”.

Atunci când armata ucraineană a decis să izoleze oraşul şi să interzică intrările şi ieşirile din oraş, la începutul acestei luni, aproximativ 40% dintre locuitorii Slavianskului au decis să-l părăsească. O mare parte dintre ei s-au refugiat în Sviatohirsk, un camping în pădurea de la ieşirea din Slaviansk, preferat de ucraineni pentru vacanţele scurte cu familia.

Însă spre deosebire de vacanţele obişnuite, ucrainenii care s-au cazat recent în camping nu ştiu când se va încheia şederea lor şi când se vor putea întoarce la casele lor sau dacă locuinţele lor vor mai putea fi folosite când vor reveni. Singurul lucru pe care îl ştiu aceşti ucraineni este că se vor putea întoarce în oraş atunci când vor înceta să mai audă explozii zilnice.

Mulţi dintre ucrainenii retraşi în Sviatohirsk îşi petrec serile pe marginea râului Severski Doneţ, în jurul unui foc de tabără improvizat, având lumină suplimentară de la câte o maşină parcată în apropiere, folosită uneori pentru a ajuta alte maşini care se blochează în noroi. De asemenea, serile lor sunt încălzite şi de câteva pahare de vodkă, în timp ce se lasă întunericul.

Refugiaţii intervievaţi de jurnaliştii americani au oferit doar o imagine confuză a ceea ce reprezintă părerea generală la nivelul locuitorilor din Slaviansk. O parte dintre ei s-a declarat susţinătoare a Kievului, pe când cealaltă parte rezona mai degrabă cu separatiştii proruşi, însă niciunii nu sunt foarte bucuroşi să vadă cum oraşul lor este transformat în locul de desfăşurare al unui război. „Slaviansk este ca o fortăreaţă, (armata ucraineană) va trebui să-l distrugă pentru a-l recâştiga”, a declarat unul dintre intervievaţi, scrie „The Daily Beast”.

Un altul a povestit că în oraş avea o afacere, despre care se teme că i-a fost distrusă de urmările conflictului. Recent a descoperit că imobilul unde îşi desfăşura activitatea comercială avea o gaură uriaşă într-unul din pereţi, din cauza unui obuz explodat lângă clădire. „Nu ştiu ce să le spun clienţilor mei acum”, a spus antreprenorul ucrainean, care a fost nevoit să fugă din oraş la fel ca mulţi alţii.

„Nu înţeleg de ce (Rusia) face asta acum”, a declarat cu indignare unul dintre refugiaţi, subliniindu-şi anterior susţinerea faţă de puterea centrală de la Kiev, care a ordonat operaţiuni anti-teroriste în regiune. Cu toate acestea, capacităţile armatei ucrainene sunt depăşite de cele ale rebelilor proruşi, susţinuţi de Moscova, potrivit spuselor sale.

„Am auzit atacul armatei care a folosit elicoptere, avioane, artilerie, mortiere. Aşa că am decis să plecă, eu şi cu familia mea”, şi-a explicat fuga unul dintre chiriaşii unui bungalow din campus.

Un alt bărbat, care îşi supraveghea băiatul în timp ce se juca în apropiere, a evocat o conversaţie avută cu fiul său înainte de a hotărî să părăsească Slavianskul. „În timpul unei furtuni i-am spus copilului meu: «Fiule, acesta este un tunet». Dar el a răspuns: «Nu, tată, furtuna a fost înainte. Asta este un bombardament». Acum copiii pot să facă diferenţa între sunetele unei furtuni şi cele ale unui bombardament”, a concluzionat ucraineanul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune