Trump şi Putin se pregătesc de prima întâlnire, în cadrul Summitului G20 de la Hamburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se va întâlni vineri pentru prima dată cu liderul Rusiei, Vladimir Putin, la o reuniune mult aşteptată din marja Summitului G20 de la Hamburg, care ar putea să fie marcat de o lărgire a clivajului dintre aliaţii vestici şi America, transmite France Presse.

În ajunul întâlnirii care va avea consecinţe pentru crizele din Siria şi Ucraina, preşedintele american a lansat un atac dur la adresa Moscovei, pentru acţiunile ”dezstabilizatoare” de pe flancul estic al NATO.

Prima întâlnire dintre miliardarul american şi fostul agent KGB ar urma să fie disecată cadru cu cadru, de la strângerea de mână la limbajul corporal al celor doi lideri, în căutarea unor semne de apropiere sau depărtare între Washington şi Moscova.

Expertul Derek Chollet de la think-tank-ul german Marshall Fund susţine că preşedintele american a demonstrat o abordare impulsivă, emfatică şi o retorică agresivă, ca orice om de showbiz. Însă, acesta se va confrunta cu disciplina mentală şi duritatea lui Vladimir Putin.

”Trăsătura definitorie a relaţiei lor se va contura pe baza interacţiunii masochiste dintre acele două stiluri”, a completat Chollet.

Reprezentanţii Kremlinului au anunţat că întâlnirea este una crucială pentru securitatea şi stabilitatea regională, în vreme ce Putin s-a plâns anterior că relaţiile ruso-americane s-au răcit la un nivel istoric după învestirea preşedintelui Trump.

Această întâlnire bilaterală are loc în marja a ceea ce ar putea să fie cel mai divizat summit G20 de la Hamburg.

Preşedintele Trump şi-a testat relaţia cu aliaţii tradiţionali prin promovarea unor politici economice protecţioniste, precum şi prin scepticismul său cu privire la încălzirea globală, care a dus la retragerea Statelor Unite din Acordul Climatic de la Paris.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul