Tragedie în Pirineii francezi. Trei elevi ai unei școli de aviație și instructorul lor au murit după prăbușirea unui avion

0
Publicat:

Patru oameni și-au pierdut viața după ce un avion ușor s-a prăbușit în Pirineii francezi, au anunțat luni procurorii din orașul Foix (sud-vest).

Aeronava a fost găsită pe un teren inaccesibil FOTO X / Lou Pastrouil @LaNissarda

Avionul monomotor a fost găsit duminică seara pe un teren acoperit de zăpadă la o altitudine de 2.000 de metri, în urma unui apel de urgență. Cauza accidentului nu a fost încă stabilită, transmite Agerpres.

Cei decedaţi sunt un instructor de zbor în vârstă de 25 de ani şi trei studenţi de la Colegiul Naţional de Aviaţie Civilă (ENAC) din Toulouse, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani.

Procurorii au menţionat că a fost emis un apel de urgenţă după ce zborul nu a revenit conform programului pe aerodromul din Saint-Girons, la sud de Toulouse.

Aeronava a fost găsită pe un teren inaccesibil, în întuneric, cu ajutorul a două elicoptere. Operaţiunea de recuperare a cadavrelor a fost îngreunată de faptul că locul accidentului nu poate fi accesat pe şosea.

ENAC pregăteşte piloţi pentru compania aeriană Air France şi pentru aviaţia civilă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil