Şeful OMS face apel la o renunţare temporară la brevetele pentru vaccinuri, pentru un acces mai rapid la serul salvator. Ce spun producătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Tedros Adhanom Ghebreyesus FOTO EPA-EFE

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, propune, într-un editorial The Guardian, o derogare de brevet care ar permite ţărilor să producă vaccinuri dezvoltate în altă parte astfel încât o mai mare parte a populaţiei lumii să aibă acces rapid la imunizare.

"Trăim un moment excepţional din istorie şi trebuie să ne ridicăm la nivelul provocării. Există flexibilităţi în reglementările comerciale pentru situaţii de urgenţă şi cu siguranţă o pandemie globală se califică", a scris şeful OMS într-un editorial în The Guardian, potrivit Digi 24 care preia Mediafax.

„Renunţarea temporară la brevete nu va însemna neplata inovatorilor. Ca şi în timpul crizei HIV sau într-un război, companiilor li se vor plăti redevenţe pentru produsele pe care le fabrică”, spune el.

Companiile farmaceutice, dar şi guvernele din SUA, Marea Britanie şi Europa susţin argumentul Federaţiei Internaţionale a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice, potrivit căruia reducerea rentabilităţii companiilor este un factor de descurajare a inovaţiei.

Şeful OMS scrie în The Guardian că majoritatea celor 225 de milioane de doze de vaccin administrate până acum au ajuns în ţări înstărite sau care produc serurile, în timp ce ţările în dezvoltare sau sărace sunt nevoite să aştepte. Dar că strategia „eu primul” pe care au adoptat-o unele guverne este autodistructivă în măsura virusul continuă să se propage, afectând turismul, călătoriile şi comerţul la nivel global.

El subliniază că în măsura în care variantele mai contagioase şi potenţial rezistente la vaccinuri se răspândesc peste tot,  riscând să submineze eforturile locale, orice oportunitate de a extermina pandemia la nivel global trebuie exploatată - prin donaţie de doze către programul COVAX prin care sunt distribuite vaccinuri anti-COVID-19 în ţări cu acces scăzut la seruri, transfer de tehnologie sau renunţarea temporară la drepturile de proprietate intelectuală (aşa cum au propus india şi Africa de Sud).

Tedros a spus că unele companii producătoare şi guverne au făcut deja paşi în această direcţie, precum AstraZeneca, care a oferit licenţe de producţie, Pfizer şi Sanofi, care au semnat acorduri de transfer tehnologic, şi Canada care a încheiat înţelegeri cu companiile producătoare şi a înfiinţat noi unităţi de fabricare a serurilor.

„Nu cred că, la nivel global, ne exercităm toată capacitatea de producţie de care suntem capabili. De exemplu, unii producători nu au reuşit să producă candidaţi de succes, ceea ce este de aşteptat, dar facilităţile lor de producţie ar putea fi utilizate pentru a fabrica acele vaccinuri care s-au dovedit eficiente”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta