Sabotaj sau ambiție? Super-avionul european de 100 de miliarde de euro, blocat din cauza orgoliilor și disputelor politice dintre Franța și Germania
0Un „super-avion” european de 100 de miliarde de euro este la un pas de colaps: ambițiile Franței și Germania blocată de interese contradictorii amenință să transforme Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului (FCAS) într-un proiect fără viitor.
Europa riscă să piardă șansa de a dezvolta cel mai avansat avion de vânătoare al viitorului,- rapid, letal și flancat de un roi de drone de atac- după aproape un deceniu de colaborare tensionată între Franța și Germania.
Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului (FCAS), un proiect de 100 de miliarde de euro, amenință să devină un simbol al divergențelor franco-germane chiar într-un moment în care cooperarea în materie de securitate este esențială, din cauza amenințărilor Rusiei la flancul estic al NATO.
Divergențe istorice între Paris și Berlin
Proiectul FCAS, inițial conceput ca un parteneriat egal între Dassault Aviation (Franța) și Airbus Defence and Space (Germania), s-a confruntat de la început cu tensiuni privind conducerea și responsabilitățile în construcția aeronavei, scrie telegraph.
Franța insistă ca avionul să fie ușor și capabil să transporte arme nucleare, pentru a putea fi lansat de pe portavionul Charles de Gaulle, în timp ce Germania prioritizează raza de acțiune extinsă a aeronavei.
„Au existat de mult timp probleme legate de design, precum acordul de a construi împreună o aeronavă când francezii și germanii își doresc lucruri diferite de la ea”, a spus expertul german în securitate Ulrike Franke, de la Consiliul European pentru Relații Externe.
Potrivit publicației citate, disensiunile au fost aduse recent în prim-plan de cel mai mare sindicat german, IG Metall, care a avertizat în Handelsblatt că proiectul „super-avionului” european este în pragul colapsului.
Reprezentanții Asociației Industriilor Aerospațiale Germane și IG Metall au sugerat că Berlinul ar putea dezvolta propriul său avion de vânătoare, dacă Franța continuă să ceară control absolut asupra proiectului.
Franța vrea să salveze proiectul
Președintele francez Emmanuel Macron a intervenit pentru a apăra FCAS, subliniind că proiectul nu este compromis. „Este un proiect bun și lucrurile trebuie să avanseze”, a declarat Macron pentru Le Monde.
Ministrul francez al Apărării, Catherine Vautrin, a atras atenția că Germania „nu are astăzi capacitatea de a construi un avion”, iar directorul executiv al Dassault, Eric Trappier, a subliniat că producătorul francez a dezvoltat deja singur avionul Rafale fără sprijin extern.
Dacă proiectul FCAS se va prăbuși, Germania ar putea să se alăture Programului Global de Luptă Aeriană (GCAP), condus de Marea Britanie, Italia și Japonia, care vizează dezvoltarea unui avion invizibil de generația a șasea, cunoscut sub denumirea neoficială „Tempest”, ce ar urma să fie operațional în 2035 – cu cel puțin cinci ani înaintea finalizării FCAS.
În Franța, incertitudinea politică legată de alegerile prezidențiale ar putea aduce la putere lideri ai extremei drepte, precum Marine Le Pen sau Jordan Bardella, cu o poziție mai prietenoasă față de Rusia și susceptibili să renunțe la proiectul comun.