Rușii amenință că doboară avioane franceze în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre

0
Publicat:

Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a acuzat joi Rusia de acte ostile împotriva unor patrule aeriene şi maritime franceze, transmite AFP.

Avioane franceze amenințate că vor fi doborâte de către ruși FOTO arhiva Adevărul

Oficialul a vorbit la postul de radio RTL despre "tentative de preluare a controlului din partea ruşilor asupra unui anumit număr de patrule ale noastre, acum o lună, un sistem de control aerian rus a ameninţat să doboare avioane franceze în Marea Neagră, când ne aflam într-o zonă liberă internaţional în care patrulam".

"Există operatori ruşi care ameninţă piloţi francezi că le vor doborî aeronavele", a adăugat Lecornu.

Patrulele aeriene şi maritime vizate au misiunea de a garanta libertatea de deplasare pe mai multe mări de pe glob, precizează AFP, citată de Agerpres.

În acelaşi context, Reuters reaminteşte că Franţa a trimis militari şi avioane în România în cadrul unei coaliţii internaţionale şi că avioane de vânătoare şi aeronave speciale radar AWACS sunt desfăşurate de pe teritoriul român pentru recunoaştere în sudul Ucrainei, deasupra Mării Negre şi în Crimeea ocupată de Rusia.

Ministrul a menţionat şi o navă militară rusă care a ancorat în Golful Senei, în apele internaţionale dar "ca şi cum ar fi venit să intimideze Franţa".

Guvernul de la Paris acuză de câteva zile o poziţionare "agresivă" şi hibridă a ruşilor - în mai multe domenii, cum ar fi cel informatic, dezinformarea, energia, alimentaţia, pe lângă actele ostile militare.

Lecornu a declarat că "asta este de pe vremea războiului rece", însă "Rusia se joacă cu pragurile în privinţa agresivităţii"; el a dat ca exemplu un atac informatic împotriva unei companii franceze din domeniul apărării, care a vizat în special producţia de armament.

Într-o notă internă despre care AFP a aflat marţi, ministrul a cerut la sfârşitul săptămânii trecute întărirea măsurilor de securitate în contextul ameninţărilor de "sabotaj şi atac informatic", în special împotriva ministerului pe care îl conduce.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete