Regele Mihai şi prinţul Philip, veri şi prieteni în copilărie. Legătura dintre Casele Regale ale Marii Britanii şi României FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai al României (D) călare cu vărul său prinţul Filip al Greciei pe nisipurile de la Constanza FOTO Profimedia

Între membrii Casei Regale din România şi Casa Regală din Marea Britanie, legăturile sunt vechi, de aproape un secol. Regele Mihai şi prinţul Philip s-au născut în acelaşi an şi au fost veri.

Principele Philip şi Regele Mihai I au fost veri şi s-au născut în acelaşi an, 1921. Când erau copii, au petrecut împreună, rămânând memorabile fotografiile cu cei doi la vârsta de şapte ani, pe o plajă din Mamaia. Au păstrat legătura de prietenie întreaga viaţă, iar legăturile dintre cele două Case Regale s-au sudat şi mai mult.

Ducele de Edinburg a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi i-a purtat de grijă în şcoală, la liceu şi la facultate.

La 20 noiembrie 1947, în cadrul unei ceremonii regale unice, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii s-a căsătorit cu Prinţul Philip. Atunci, Regele Mihai I şi-a găsit iubirea vieţii sale, pe Ana, căreia i-a cerut mâna după numai o săptămână de la prima lor întâlnire. 

Regele Mihai a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică.

Consortul Suveranei britanice a încetat din viaţă în această dimineaţă la Castelul Windsor. În comunicatul emis de Palat se arată: „Cu mare tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, duce de Edinburgh”.

„Alteţa Sa Regală a murit liniştit în această dimineaţă la Castelul Windsor. Alte detalii urmează să fie anunţate. Familia regală se alătură oamenilor din întreaga lume în deplângerea pierderii sale”. Steagurile de pe clădirile emblematice din Marea Britanie au fost coborâte, fiind anunţată o perioadă de doliu. 

Cuplul, căsătorit de 73 de ani, a avut patru copii, opt nepoţi şi zece strănepoţi. Primul lor copil, prinţul Charles (prinţ de Wales), s-a născut în 1948, urmat de prinţesa Anne, în 1950, prinţul Andrew (duce de York), în 1960 şi de prinţul Edward (Earl of Wessex), în 1964.

Şi Casa Regală a României a transmis un mesaj de condoleanţe: „Majestatea Sa Custodele Coroanei şi ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu nespusă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Alteţei Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg“.

Mihai I şi Prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, ulterior duce de Edinburgh, 1927 Arhivele Naţionale ale României 

FOTO Facebook - Monarhia salvează România

FOTO Collection Point de Vue

Vă mai recomandăm:

Abdicarea Regelui Mihai: „Monarhia reprezenta ultimul bastion al rezistenţei regimului democratic în faţa forţelor comuniste loiale Moscovei“

Dezinformare şi propagandă după 23 August 1944: „Regele a fugit în Turcia“, „guvernul a părăsit Capitala“, „ofiţerii sunt trimişi în Siberia“

Dosarul secret „23 August 1944“. Ce s-a întâmplat la întâlnirile de alcov dintre Regele Mihai şi văduva Doly Sterianopol

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Toate supermarketurile și hipermarketurile din România, suspectate de practici înșelătoare
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Putin se întâlnește la Moscova cu ministrul de externe nord-coreean. Choe Son Hui salută „apropierea spirituală” dintre țara sa și Rusia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv