Regele Charles al III-lea a depus pe sicriul mamei sale un bilet scris de mână

0
Publicat:

Regele Charles al III-lea i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, depunând un bilet scris de mână deasupra sicriului suveranei cu mesajul: „În memoria iubitoare şi devotată, Charles R”, relatează Reuters.

FOTO: Captură Video

Biletul se afla în interiorul unei coroane de flori colorate realizate pentru suverană care conţinea, la cererea regelui Charles, potrivit Palatului Buckingham, rozmarin, stejar englezesc şi mirt, care fuseseră tăiate dintr-o plantă crescută din mirt folosită în buchetul de nuntă al reginei Elisabeta, potrivit Agerpres. 

La coroană au fost adăugate flori galbene, roz, vişinii şi albe tăiate din grădinile reşedinţelor regale.

Membrii ai familiilor regale şi şefi de stat din întreaga lume s-au adunat la Abaţia Westminster din Londra luni dimineaţa pentru a asista la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani.  

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța