Pompierii greci au recuperat cadavrul unuia dintre cei 12 pasageri de pe feribotul distrus în Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Pompierii greci au recuperat cadavrul unui pasager care era dat dispărut după ce un incendiu a cuprins un feribot care naviga din Grecia către Italia, relatează Reuters şi AFP.

Bărbatul a fost găsit duminică după-amiază într-un camion carbonizat la bordul feribotului.

Unul dintre pasagerii feribotului italian care arde în largul insulei greceşti Corfu a fost găsit în viaţă şi evacuat, au anunţat duminică autorităţile greceşti. Tânărul de 21 de ani, care a spus că este din Belarus, a fost găsit sănătos şi în siguranţă în spatele navei.

Zece pasageri, şoferi de camion, sunt încă dispăruţi duminică după incendiul care a aprins Euroferry Olympia al companiei italiene Grimaldi, vineri dimineaţă, în drum spre Brindisi, în Italia, cu 290 de persoane înscrise la bord.

Pompierii au încercat de zile întregi să pună capăt focului pe nava de 183 de metri. Ei au descoperit un supravieţuitor pe pupa vasului încă în flăcări, mai devreme duminică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG