Peste 11% din alegătorii bulgari sunt dispuşi să îşi vândă votul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 11% dintre alegătorii bulgari se declară dispuşi să-şi vândă votul în cadrul alegerilor legislative anticipate, din data de 12 mai, în comparaţie cu 9,5% în cadrul precedentelor alegeri legislative din 2009, potrivit unui sondaj al institutului NCIOM, publicat vineri, relatează AFP.

Dintre cele 1.120 de persoane intervievate, 4,7% se declară gata să voteze pentru orice partid, cu condiţia să fie plătiţi.

Peste 6,6% declară că sunt gata să voteze pentru un partid pe care îl consideră acceptabil, în schimbul unei sume de bani.

În una dintre cele mai sărace ţări UE (oficial salariul mediu este de aproximativ 766 leva, 392 de euro), nivelul de trai şi intenţia de cumpărare a votului nu sunt legate direct, arată studiul efectuat în perioada 10 – 15 aprilie.

Aproape 40% dintre persoanele intervievate nu doresc să meargă la vot, exprimându-şi îndoiala cu privire la derularea scrutinului.

Pentru Institutul NCIOM, mesajul "Vânzarea votului repreţintă o infracţiune", difuzat obligatoriu în timpul intervenţiilor partidelor la radio sau televiziune, nu are efect asupra electoratului.

Adjunctul procurorului general, Assia Petrova, a confirmat recent că "a început comercializarea voturilor", preţul ridicându-se la 100 de leva (50 de euro) pentru un vot.

Ea a precizat că 102 persoane au fost condamnate după alegerile prezidenţiale şi municipale, organizate în octombrie 2011, între care două condamnări la închisoare. Ea a mai recunoscut că organizatorii acestui trafic, rămân, în general, de neatins.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești