Patruşev acuză Polonia că vrea să pună stăpânire pe teritoriile din vestul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Twitter

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a declarat că Polonia nu se fereşte să profite de situaţia actuală din Europa, având planuri speciale pentru teritoriile din vestul Ucrainei. El a prezentat mai multe declaraţii false ca „dovezi”.

„De asemenea, aşa-zişii parteneri occidentali ai regimului de la Kiev nu se opun să profite de situaţia actuală pentru propriile lor interese egoiste şi au planuri speciale pentru pământurile ucrainene. Aparent, Polonia trece deja la acţiuni de confiscare a teritoriilor ucrainene din vest”, a declarat Patruşev, la o întâlnire privind securitatea naţională ce a avut loc în regiunea Volga a Rusiei.

„O confirmare vie a acestui lucru a fost vizita la Kiev a preşedintelui polonez [Andrzej] Duda, precum şi declaraţiile sale conform cărora graniţa polono-ucraineană va înceta în curând să mai existe”, a spus Patruşev.

În realitate, la începutul lunii mai, Duda a propus încheierea unui nou acord de prietenie între Polonia şi Ucraina şi a mai spus că graniţa dintre aceste două ţări ar trebui să unească, nu să dezbine.

Declaraţiile Rusiei, „o halucinaţie tipic rusească

Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii apropiaţi ai preşedintelui Volodimir Zelenski, califică afirmaţiile lui Patruşev drept „o halucinaţie rusească”.

„Adevărul este altul: Rusia invadează Ucraina, ucide oameni în masă şi distruge infrastructura”, a replicat Podoliak pe Twitter.

Aceasta nu este prima oară când oficiali de rang înalt de la Moscova promovează o teorie a conspiraţiei apărută prima dată în presa poloneză şi potrivit căreia statele din vestul Ucrainei pregătesc de fapt divizarea ţării.

La sfârşitul lunii aprilie Serghei Narîşkin, şeful spionajului rusesc, a oferit o nouă variaţie a teoriei, afirmând că de fapt Polonia şi Statele Unite se pregătesc să împartă Ucraina, nu Varşovia şi Budapesta.

Narîşkin a citat „rapoarte de informaţii încă nepublicate” despre care afirma că arată planurile SUA şi ale Poloniei de a restaura controlul Varşoviei asupra vestului Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG