Parlamentul European cere suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE. Răspunsul Ankarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea Parlamentului European FOTO Arhivă

Parlamentul European a cerut joi ca negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană să fie supendate, dacă Ankara implementează reforma constituţională aprobată în aprilie prin referendum, ce îi va extinde prerogativele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters.

Rezoluţia adoptată de PE „cere Comisiei şi statelor membre, în concordanţă cu Acordul de Negociere, să suspende oficial, fără întârziere, negocierile de aderare cu Turcia, dacă pachetul de reformă constituţională va fi implementat neschimbat“.

Reacţia Ankarei

Turcia vrea în continuare să adere la Uniunea Europeană, dar blocul comunitar este confuz, iar acest lucru trebuie îndreptat, a declarat joi premierul turc Binali Yildirim, după ce PE a cerut ca negocierile de aderare a Ankarei să fie suspendate, relatează Reuters.

El a adăugat că decizia Parlamentului European nu are nicio valoare pentru Turcia şi nu reprezintă opinia instituţiilor superioare ale UE.

Îngrijorări legate de situaţia politică din Turcia

PE are o influenţă limitată în dosar, iar Turcia respinge propunerile de a renunţa la candidatura sa la UE în favoarea cooperării în alte domenii.

Liderii europeni l-au criticat pe Erdogan şi comportamentul său faţă de opoziţie, atât înainte, cât şi după tentativa de puci de anul trecut. Ei nu vor, însă, să submineze un acord încheiat anul trecut, prin care Turcia a oprit, practic, fluxul de migranţi către Grecia, limitând o criză care ameninţa unitatea UE.

Reforma constituţională propusă de Erdogan îi va extinde semnificativ prerogativele preşedintelui turc. Susţinătorii săi afirmă că acest lucru este necesar pentru a asigura stabilitatea Turciei, în timp ce partidele de opoziţie şi organizaţiile pentru drepturile omului avertizează că refomele ameninţă independenţa justiţiei şi împing ţara către o dictatură.

Şi UE şi-a exprimat îngrijorarea.

Comisia de la Veneţia, un panel de experţi judiciari din Consiliul Europei, din care face parte şi Turcia, a avertizat în martie, înainte de referendumul din Turcia, că această reformă reprezintă un „pas periculos înapoi” pentru democraţie. Ankara a respins criticile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”