Operaţiuni ale poliţiei din Turcia împotriva protestatarilor la adresa rezultatului referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce reacţia publică împotriva neregulilor semnalate la referendumul pentru modificarea Constituţiei Turciei organizat duminica trecută continuă să crească, forţele de securitate turce reprimă violent orice protest, oricât de neînsemnat, iar participanţii şi liderii acestor proteste din diverse oraşe sunt reţinuţi, relatează cotidianul turc Bir Gun.

Conform informaţiilor cotidianului turc, vineri dimineaţa, poliţia turcă a descins la peste 15 locuinţe din oraşul Izmir, iar printre persoanele reţinute se află şi Arman Hekimoglu, un lider al Partidului Libertate şi Solidaritate (ODP). Avocatul acestuia a declarat jurnaliştilor turci că, „clientul său a fost reţinut sub motivul participării la protestele împotriva fraudării dovedite la referendumul cu privire la modificarea amendamentelor constituţionale”. Conform acestuia, poliţiştii le-au spus membrilor familiei lui Hekimoglu în timpul descinderii că „aceasta este o operaţiune de intimidare; nimic mai mult nu va rezulta de aici”.

Tot vineri, forţele de poliţie din provincia Uşak au atacat cu violenţă un grup de circa 70 de protestatari ce contestau legalitatea procesului de vot. Aceştia aveau pancarte pe care era scris „NU, nu s-a încheiat încă” sau „NU este peste tot; rezistenţa este peste tot”. În jur de 20 de protestatari au fost duşi în custodia poliţiei.

Şi în Adana, un oraş important din Sud-Estul Turciei, poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa un grup de 200 de persoane, ce includeau femei şi copii, membrii ai unei organizaţii de studiu islamiste, ce şi-a declarat opoziţia faţă de sistemul prezidenţial dorit de preşedintele Erdogan. Conform celor de la Bir Gun, peste 50 de persoane au fost reţinute şi patru au ajuns la spital datorită rănilor provocate de către forţele de ordine.

Şi cotidianul Hurriyet scrie că, tot vineri, Ali Demirhan, editorul site-ului sendika.org a fost reţinut de către poliţie iar sediul organizaţiei media a fost percheziţionat. Poliţia a declarat că motivul pentru reţinerea Dl. Demirhan constă în „încercarea de a arăta că rezultatul votului nu a fost legitim prin organizarea de demonstraţii pe reţelele sociale, şi pentru incitarea la ură între oameni şi pentru insulte aduse unui oficial public”.

Într-un artiol pentru Hurriyet Daily News, Mehmet Y. Yilmaz, unul dintre editorialiştii ziarului turc, notează, comentând această situaţie, că „o nouă infracţiune a fost inventată: încercarea de a arăta că rezultatul votului nu este legitim”. Sunt chiar curios unde în legile noastre este scrisă această infracţiune. Este pur şi simplu o restricţie a libertăţii de a gândi.”

„Am pornit la drum pentru a ajunge la o Constituţie care să aibă la bază un consens popular larg, dar se pare că am ajuns la punctul în care avem un stat poliţienesc!”, a concluzionat editorialistul turc.

Partidele de opoziţie şi susţinătorii lor au criticat şi refuzat să recunoască rezultatele scrutinului de duminica trecută. Principala obiecţie a acestora are la bază decizia de ultim moment a biroului electoral de a accepta ca valide voturile şi plicurile cu voturi ce nu aveau ştampila oficială a biroului electoral. Măsura contravine legii electorale din Turcia. Opoziţia estimează că aproximativ 2,5 milioane de voturi nu erau marcate cu această ştampilă oficială.

Doar doi lideri occidentali l-au sunat pe preşedintele Recep Erdogan pentru a-l felicita pentru rezultatul referendumului: Donald Trump şi Victor Orban.

Imagini de la protestele din Uşak

Imagini de la protestele din Adana

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort